Campania prezidenţială americană continuă să fie plină de surprize când vine vorba de controversatul Donald Trump. De această dată, un fost majordom al său este investigat pentru că a cerut pe Facebook ca Obama să fie spânzurat.
Serviciul Secret american îl investighează pe fostul majordom al candidatului prezidenţial republican Donald Trump pentru o postare pe Facebook în care a cerut executarea lui Barack Obama.
Fostul majordom, Anthony Senecal, 74 de ani, a declarat într-un post pe Facebook că Obama ar trebui să fie spânzurat pentru trădare. El a făcut declaraţia în 2015 şi revista Mother Jones a scris joi despre postare şi alte remarci similare făcute de Senecal. Acesta a lucrat timp de câteva decenii ca majordom la vila lui Trump din Palm Beach.
După ce comentariile lui Senecal au început să circule pe Internet, Serviciul Secret a susţinut într-o declaraţie: „Serviciul Secret al SUA este conştient de această chestiune şi va desfăşura o investigaţie corespunzătoare”.
Povestea majordomului a ieşit la iveală în timp ce Trump – ale cărui propuneri pentru interzicerea pătrunderii musulmanilor în SUA şi pentru construirea unui zid de-a lungul graniţei mexicane au atras un val puternic de critici – îşi finaliza o serie de întâlniri la Capitol Hill cu congressmenii republicani în încercarea de a convinge establishmentul partidului să îi susţină candidatura.
Senecal nu a mai lucrat ca majordom pentru Trump din 2009, dar a fost identificat într-un raport din 15 martie al New York Times ca angajat al vilei Mar-a-Lago, în calitate de istoric al proprietăţii.
„Este timpul ca armata noastră sa îl scoată pe escrocul acela din Moscheea Albă şi să-l spânzure pentru trădare şi alte crime grave împotriva AMERICII !!!!!!”, a scris Senecal în 13 septembrie 2015, făcând referire la Obama.
Revista Mother Jones a discutat joi cu Senecal şi a raportat că fostul majordom a declarat despre comentariile sale de pe Facebook, inclusiv despre un comentariu privat făcut miercuri în care a susţinut că Obama ar trebui să fie împuşcat: “Am scris acele comentarii. Cred în ce am scris”.
(Sursa: Epoch Times România)