ȘOCANT. Polițist acuzat că a violat o minoră chiar în sediul Postului de Poliție. Fata spune că a fost amenințată cu pistolul

0
154

Foto: marinbadea.ro

Şeful Postului de Poliţie din comuna Ştefan cel Mare, Adrian Bulai, este acuzat că a violat o minoră chiar în sediul Poliţiei. Conform informaţiilor primite de la directoarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Călăraşi, Doiniţa Nicolae, minora a declarat că fapta ar fi avut loc în luna ianuarie în preajma Sărbătorii de Bobotează. Se pare că poliţistul şi-ar fi depus demisia imediat după ce plângerea a fost înregistrată de organele de cercetare. Poliţistul este cercetat în stare de libertate.

 

„Săptămâna trecută am primit un raport din partea Primăriei Comunei Ştefan cel Mare, prin care era făcută o sesizare de către o minoră împotriva şefului de post din localitate. Minora susţinea cum că ar fi fost violată undeva prin luna ianuarie, de Bobotează. Am citit raportul şi am chemat de urgenţă specialiştii din cadrul DGASPC care se aflau în instituţie la acel moment. Având în vedere că fetiţa era din comunitate am considerat că este bine să dăm de urgenţă la Poliţie. Le punem specialiştii noştri la dispoziţie, oricum ei s-au mobilizat şi urmează să meargă pe teren. Noi am făcut plângerea la Poliţie pentru a verifica acuzaţiile aduse poliţistului. Joi seara (12 mai) am stat peste program pentru  a face toate demersurile necesare să trimitem către Poliţie. Am desemnat şi un psiholog care să se ocupe de caz. În prezent se fac cercetări. O să vedem dacă se confirmă sau nu. Noi am format o comisie de abuz şi supervizare a copiilor minori, care va merge la fată, însă nu vrem să o traumatizăm şi noi, pentru că deja Poliţia şi cu psihologul nostru o audiază şi o consiliază în prezent. Cel mai probabil vom merge la ea la finele săptămânii şi o vom ruga să ne mai povestească şi nouă o dată”, a declarat pentru EVZ directoarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Călăraşi, Doiniţa Nicolae. Se pare că faptele ar fi avut loc, la începutul acestui an, chiar în sediul Poliţiei din comuna Ştefan cel Mare.

 

Sesizarea privind fapta şefului de post a ajuns la DGASPC Călăraşi pe 12 mai 2016. Tot în data respectivă a fost sesizată şi Poliţia, iar dosarul penal a ajuns şi se află în cercetare la Tribunalul de pe lângă Judecătoria Călăraşi. Se pare că, pe 13 mai, şeful de post vizat de aceste acuzaţii şi-a depus demisia. Potrivit informaţiilor furnizate de către reprezentanţii Tribunalului de pe lângă Judecătoria Călăraşi, dosarul penal nu este întocmit pentru viol, ci sex cu un minor. În prezent, fostul şef de post din comuna Ştefan cel Mare este cercetat în stare de libertate.

 

Potrivit ampres.ro, Adrian Bulai are 30 de ani, locuiește în orașul Fetești și este căsătorit. A fost sportiv de performanță. Este absolvent al Universității Spiru Haret. Violul a avut loc în data de 6 ianuarie 2016. Fata violată provine dintr-o familie cu grave probleme financiare. Se numește M. Stoica și are 16 ani. După consumarea violului, minora a abandonat școala. A fost luată în postul de poliție sub pretextul că urmează să discute despre problemele din familia acesteia. Mirela Stoica a crescut, de mică, la o altă familie din sat. Cel care a crescut-o se numește Nicu Comnea. „M-a chemat să vorbim despre părinți… Mi-a spus să nu spun la nimeni, să nu-i aduc televiziunea pe cap.” Minora spune că a tot descusut-o: „Părinții mei s-au despărțit. Mă tot trăgea de limbă, că ce s-a întâmplat cu familia mea, dacă am probleme în familie. Și a abuzat de mine”. Minora nu a depus plângere, de frică: „M-a amenințat că îmi trage un glonț în cap”, mai scrie ampres.ro.

 

(Sursa: EVZ.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments