O femeie din Botoşani și-a găsit sfârșitul într-un mod cu adevărat crunt. Ea a încetat din viață după ce concubinul său i-a dat foc. Femeia a ajuns după 72 de ore la spital, însă era deja în stare foarte gravă și medicii nu au mai putut să o salveze.
O femeie în vârstă de 56 de ani din Botoşani a murit după ce a fost incendiată de bărbatul cu care trăia. Ea a fost transportată la spital, abia după 72 de ore, deoarece concubinul său nu a lăsat-o să ceară ajutor, potrivit Libertatea.
Cu arsuri pe 40% din suprafaţa corpului şi după ce a suportat chinuri groaznice timp de 3 zile, femeia şi-a pierdut viaţa. Cei doi s-au certat, iar într-o criză de gelozie bărbatul i-a dat foc. Poliţiştii au demarat o anchetă în acest caz.
(Sursa: libertatea.ro)