Un TIR de Suceava, încărcat cu cauciucuri, a intrat azi-noapte în două maşini parcate, a distrus gardurile şi anexele a trei gospodării din Spătaru şi a rupt un stâlp de electricitate. Şoferul, un sucevean de 50 de ani venea de la Suceava spre Bucureşti iar în dreptul kilometrului 100 a părăsit carosabilul, foarte probabil din cauză că a adormit la volan, potrivit Adevărul.
Evenimentul rutier s-a produs în jurul orei 1.30, după ce şoferul a pierdut controlul direcţiei de mers şi a ieşit de pe şosea. Camionul a avariat două autoturisme, gardurile şi anexele a trei imobile şi un stâlp de electricitate, care a dus la întreruperea curentului electric în zonă.
Impactul a fost atât de puternic, încât anexele, printre care şi un magazin, au fost pur şi simplu spulberate. Pagubele produse de şoferul sucevean sunt uriaşe. Poliţiştii au deschis o anchetă şi continuă cercetările pentru a stabili exact cauzele accidentului.
„Un conducător auto de 50 de ani din Suceava, aflat la volanul unui TIR, care se deplasa din direcţia Buzău către Urziceni a pierdut controlul direcţiei şi a părăsit partea carosabilă. A avariat un autoturism parcat regulamentar, un stâlp aparţinând societăţii Electrica, precum şi un gard şi anexele a trei locuinţeşi un autoturism aflat parcat în garajul unui imobil”, a declarat comisar Doiniţa Mihalache, purtător de cuvânt al IPJ Buzău.
Din fericire, în urma accidentului, şoferul a scăpat nevătămat şi nici o altă persoană nu a fost rănită. Şoferul nu consumase băuturi alcoolice.
(Sursa: adevarul.ro)