Zeci de nereguli depistate la Spitalul de copii din Argeș. Procurorii au intrat pe fir

0
80

Corpul de control al premierului a publicat un raport cu neregulile depistate în cazul gestionării crizei bebelușilor bolnavi, după o investigație la Spitalul de copii din Argeș. Proceduri nerespectate, medicamente neautorizate și alte probleme au fost descoperite la unitatea sanitară.

 

Raportul Corpului de Control al premierului relevă faptul că nu a fost diagnosticată așa cum trebuie afecțiunea de care sufereau bebelușii. S-a spus atunci că nu ar fi vorba despre infecții nosocomiale luate din spitale, dar acest lucru nu a fost demonstrat prin analize. De aici și suspiciunea că „înregistrările nu sunt corespunzătoare adevăruluI”.

 

De altfel, Parchetul s-a sesizat în legătură cu acest caz și trebuie să decidă dacă este vorba despre fapte de natură penală.

 

Corpul de Control mai susține că nici nu au fost respectate procedurile de transfer ale bebelușilor. Practic, viața lor a fost și mai mult pusă în pericol pentru că nu au fost transportați corespunzător.

 

Nereguli au fost găsite și la Direcția Sanitar Veterinară. Aceasta este acuzată că a aflat despre problema gravă abia la trei săptămâni de la internarea în spital a primului copil bolnav. De asemenea, este criticat și modul de anchetă al acesteia. Ea luat probe de apă din locuințele pacienților, fără a lua în calcul și alte posibile contaminări la surse necunoscute.

 

În plus, în spitalele în care au fost internați copiii erau folosiți dezinfectanți diluați de la Hexi Pharma.

 

(Sursa: b1.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments