Universitatea „Cuza” pierde procesul intentat Ligii Studenţilor. Tinerii cer demiterea responsabililor

0
169

Liga Studenţilor din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (LS IAŞI) a câştigat definitiv procesul intentat de conducerea Universităţii „Cuza” prin care se solicita LS IAŞI schimbarea denumirii şi a siglei asociaţiei. Instanţa a stabilit că denumirea asociaţiei studenţeşti este legală şi a apreciat că prin acţiunile Ligii nu a fost afectată imaginea instituţiei de învăţământ superior, problemele din sistemul educaţional fiind de interes public.

 

„Hotărârea instanţei mai confirmă faptul că organizaţia reprezintă interesele legitime ale studenţilor din universitate. Liga Studenţilor (LS IAŞI) solicită conducerii instituţiei să pună în imediată aplicare hotărârea Tribunalului Iaşi, să recunoască organizaţia drept legal constituită la nivel de universitate şi să îşi ceară scuze în mod public pentru situaţia penibilă în care a pus organizaţia şi membrii acesteia în ultimii doi ani. Pentru persoanele care nu vor să admită această realitate există o singură cale: demisia!

 

În acest sens, cerem demisia prorectorului pe probleme studenţeşti prof. univ. dr. Carmen Creţu, principala autoare a blocajului şi a atacurilor Universităţii împotriva Ligii Studenţilor, a prof. univ. dr. Cătălin-George Lefter, decanul Facultăţii de Matematică, care a ameninţat studenţii cu represiuni din partea Serviciului Român de Informaţii (SRI) şi a Poliţiei, dacă nu vor renunţa la activitatea din Liga Studenţilor şi a prof. univ. dr. Marius Durea, care consideră că studenţii nu au dreptul la petiţionare.

 

Pe parcursul ultimilor doi ani şi jumătate de la reînfiinţare, Liga Studenţilor a susţinut o intensă activitate civică, sesizând şi o serie de nereguli şi abuzuri ale conducerii Universităţii „Cuza”, care a cerut Ligii să îşi schimbe denumirea, pe motiv că ar prejudicia imaginea instituţiei. Mai mult, conducerea instituţiei a cerut Ligii Studenţilor să îşi schimbe sigla, care îl reprezintă pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe doborând balaurul, considerând că este un „simbol neadecvat” şi că tinerii nu ar avea voie să îşi asume public lupta împotriva răului cu toate formele sale contemporane de manifestare. Prin cele două cereri ale conducerii instituţiei s-a încercat şantajarea Ligii Studenţilor, Universitatea nerecunoscându-le studenţilor drepturile fundamentale la asociere, liberă exprimare şi petiţionare. Precizăm că, în ciuda alegerilor pentru funcţia de rector din ianuarie-februarie a.c., vechea conducere executivă a instituţiei îşi continuă mandatul, până la intrarea în funcţie după data de 13 iulie a rectorului ales, prof. univ. dr. Tudorel Toader.

 

Mai mult decât atât, în cadrul universităţii, conducerea instituţiei a lansat o amplă campanie de dezinformare şi denigrare, atât în rândul studenţilor cât şi al profesorilor, spunând că Liga ar fi fost înfiinţată ilegal, fiind o organizaţie subversivă sau teroristă. Membrii Ligii au fost supuşi la diverse presiuni şi ameninţări pentru a renunţa la calitatea lor.

 

La finalul acestui proces care a durat mai bine de un an şi jumătate, instanţa a dat dreptate tinerilor din Liga Studenţilor, respingând apelul conducerii Universităţii, considerat ilegal şi abuziv. Prin hotărârea Tribunalului Iaşi, care a menţinut hotărârea Judecătoriei Iaşi de anul trecut, s-a confirmat definitiv independenţa Mişcării Studenţeşti şi dreptul studenţilor de a se asocia neîngrădit în cadrul instituţiilor de învăţământ superior.

 

„Timp de doi ani de zile am fost prigoniţi, fiind sub o continuă presiune şi ameninţare. Nu am mai avut dreptul să ne întâlnim niciunde în spaţiile universităţii, nemaiputând astfel să organizăm evenimente, nici să facem şedinţe. Conducerea universităţii a solicitat mai multor cadre didactice să nu participe la evenimentele noastre şi a contactat instituţiile publice din Iaşi solicitându-le să nu încheie contracte de parteneriat cu noi şi să nu ne mai ofere spaţii, folosindu-şi influenţa pentru a bloca activitatea Ligii, văzând că nu pot să ne înfrângă. Oricine se asocia cu noi era imediat contactat de doamna prorector Creţu, solicitându-se încheierea oricărei colaborări pe motiv că am fost daţi în judecată şi că nu suntem „agreaţi” de conducere sau că suntem „scandalagii”. Pentru toate acestea, doamna prorector trebuie să îşi dea demisia! Am fost ameninţaţi cu exmatricularea, cu presiuni din partea partidelor politice şi a altor organizaţii studenţeşti. În ziua de astăzi, se consideră că dacă nu eşti membru de partid sau dacă nu îţi închini libertatea unui om influent, nu ai şanse de reuşită. Am arătat tuturor că se poate şi că cel mai important în viaţă este să îţi menţii independenţa şi verticalitatea, indiferent de greutăţile care s-ar abate asupra ta!a declarat Silvian‑Emanuel Man, preşedintele Ligii Studenţilor (LS IAŞI).

 

Citește și AUDIO. Incredibil! Amenințări fără precedent la adresa unui lider al studenților făcute de un decan de la Universitatea „Cuza”. Doar comuniștii mai făceau așa ceva

 

„În contextul acţiunilor Universităţii din ultimii doi ani, de intimdare a membrilor şi decredibilizare a imaginii organizaţiei noastre, prin diverse tertipuri de sorginte comunistă, recunoaşterea în instanţă a numelui şi siglei reprezintă garanţia unui viitor în care drepturile fundamentale să fie întru totul respectate în mediul academic. Dreptul la asociere, dreptul la imagine, accesul liber la informaţii de interes public, sunt drepturi care nu pot fi respectate în funcţie de bunul plac al reprezentanţilor unei instituţii publice. Această victorie ne determină să luptăm şi cu mai multă determinare şi curaj, întrucât studenţii sunt beneficiarii de drept ai unei educaţii la cele mai înalte standarde, indiferent de oamenii care se preced, vremelnic, în funcţii de conducere!a declarat Dragoş Bălănici, vicepreşedinte educaţional LS IAŞI.

 

„Visul unei studenţii frumoase s-a transformat într-un coşmar din care am putut scăpa numai prin luptă. După doi ani în care am fost complet batjocoriţi, în sfârşit ieşim biruitori la lumină! În acest sens, tragem un puternic semnal de alarmă şi solicităm opiniei publice să se solidarizeze cu problemele din învăţământul superior spre a curăţi definitiv universităţile de toate reminiscenţele comuniste şi a asigura o educaţie sănătoasă tineretului care reprezintă viitorul naţiunii române!” a declarat Bianca Stratu, secretar general LS IAŞI.

 

„Această decizie este o victorie foarte importantă în ciuda tuturor presiunilor făcute de unele persoane din cadrul conducerii Universității „Cuza” de la începutul activității noastre și până în prezent. Toate drepturile care ne-au fost încălcate și îngrădite sunt acum confirmate de către această decizie, chiar dacă ele ne erau deja garantate prin lege. Mai mult decât atât, decizia Tribunalului, ne îndreptățeste
pe deplin să solicităm scuzele publice meritate pentru toate amenințările și piedicile pe care le-am primit până în acest moment. Liga Studenților va merge în continuare pe drumul deja bătătorit de înaintașii noștri, pe principii bine stabilite și înrădăcinate. Ne bucurăm pentru că am dorit adevărul și nimic mai mult!” a declarat Ovidiu Comanac, vicepreşedinte resurse umane LS IAŞI.

 

Liga Studenţilor a creat un precedent, reuşind astfel să scrie o importantă filă de istorie în rândul acţiunilor de poziţionare fermă a Mişcării Studenţeşti în faţa abuzurilor care se petrec în universităţile din România. Din nefericire, la 26 de ani de la căderea regimului comunist, a fost necesară o hotărâre a unei instanţe care să statuteze că Sfântul Gheorghe nu este simbol neadecvat şi că studenţii se pot organiza liber în instituţiile de învăţământ superior” a declarat Brînduşa Lungu, cenzor LS IAŞI.

 

Liga Studenţilor din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (prescurtat LS IAŞI) este o organizaţie studenţească independentă, nepartizană şi fără afiliere în cadrul federaţiilor studenţeşti naţionale, cu activitate civică şi sindicală, creată pentru a apăra drepturile şi interesele studenţilor din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi prin toate mijloacele legale de care dispune. Organizaţia a activat în perioada 1989-2001, fiind reînfiinţată în vara anului 2013 de către un grup de studenţi. De atunci a desfăşurat o intensă activitate cu caracter civic, militând constant pentru refacerea vechiului spirit al mişcării studenţeşti din România”, se arată în comunicatul LS.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments