Valeriu Zgonea, REVOCAT din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor după o şedinţă fulger

0
67

Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului solicită interpretarea articolului 32 din Statutul parlamentarilor, potrivit căruia Valeriu Zgonea şi-ar pierde automat funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Potrivit articolului 32, alineatul 3, din Statutul deputaţilor şi senatorilor, „Pierderea sprijinului politic de către deputat sau senator atrage de drept încetarea calităţii de titular al oricărei funcţii obţinute prin susţinere politică”. Potrivit acestui articol, Valeriu Zgonea, exclus din PSD, ar trebui să-şi piardă automat funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

 

În acelaşi timp, Regulamentul deputaţilor, care este însă un act cu putere juridică inferioară, nu le dă voie PSD-iştilor să-l schimbe pe Zgonea din funcţie. Regulamentul spune că preşedintele Camerei Deputaţilor poate să fie schimbat doar la cererea partidului din care acesta face parte, or în acest moment Zgonea nu mai este membru PSD.

 

Fostul premier Victor Ponta este favorit să preia scaunul lui Valeriu Zgonea, după ce acesta va fi revocat de PSD.

 

 

(Sursa: evz.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments