VIDEO. Ieșeni batjocoriți de autorități. În fiecare zi escaladează un zid de beton înalt de 3 metri ca să ajungă acasă

0
152
[iframe src=’http://www.stirileprotv.ro/lbin/video_embed.php?media_id=61807969&section=2&video_section_id=’ frameborder=’0′ style=’width: 600px; height: 368px; scrolling: no;’ ]

Ploile violente din ultimele zile au scos la iveală situaţia extremă în care trăiesc câteva zeci de familii de la marginea municipiului Iaşi.

 

Pentru că locuiesc în case fără o cale de acces corespunzătoare, mulţi se văd nevoiţi să ocolească nămolul circulând pe un zid foarte îngust, construit special pentru a-i apăra de inundaţii. Nu de puţine ori copii şi adulţi deopotrivă au căzut de acolo.

 

Localnicii i-au zis Zidul Plângerii, însă este doar un dig de o jumătate de kilometru ridicat în urmă cu 3 ani pentru a-i apăra de inundaţii. Cum nu există canalizare sau drum de acces toată lumea evită glodul circulând la înălţime.

 

Escaladarea zidului de 3 metri înălţime este singura soluţie pentru a ocoli apa care se strânge lângă case. Câţiva copii şi-au rupt şi mâinile, căzând de pe dig.

 

În 2013, când a fost ridicat digul, nimeni nu s-a gândit cum vor ieşi din locuinţe oamenii în anotimpul ploios sau iarna.

 

Andreea Poenaru, purtător de cuvânt Administraţia Naţională de Ape Prut: „Construcţia acestui parapet de beton a fost singura soluţie identificată de proiectant dat fiind construcţia caselor foarte aproape de răul Bahlui.”

 

Reprezentanţii Primăriei Iaşi spun doar că oamenii şi-au ridicat case fără autorizaţie şi din această cauză nu au căi corespunzătoare de acces. O soluţie concretă nu a căutat însă nimeni.

 

(Sursa: Știrile Pro TV)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments