VIDEO. Surpriză imensă pentru copiii din Donețk: la ei în clasă a intrat chiar Orlando Bloom!

0
84

Actorul britanic Orlando Bloom, ambasador al bunăvoinţei UNICEF, a fost, zilele trecute, într-o vizită la o şcoală din regiunea Donețk, în zona de conflict din estul separatist al Ucrainei. Vizita starului de cinema a avut drept scop promovarea gradului de conştientizare a educaţiei la nivel mondial în situaţiile umanitare de urgenţă.

 

„Doar 2% din ajutorul umanitar se îndreaptă spre educaţie, este pur şi simplu insuficient. Copiii au nevoie de educaţie pentru un viitor mai bun, pentru sentimentul de comunitate, de apartenenţă”, a declarat Orlando Bloom. Fotografii şi imagini video postate pe internet de elevii unei şcoli din Slaviansk arată că vedeta a fost în acest oraş, punct forte al separatiştilor proruşi la începutul conflictului din Ucraina, al cărui control a fost ulterior preluat de armata ucraineană.

 

 

De asemenea, starul de la Hollywood a vizitat o şcoală şi un centru de consiliere pentru elevi, care îşi desfăşoară activităţile într-o clădire deteriorată. Iniţiativa este sprijinita de UNICEF pentru a le ajuta copiilor să se recupereze după traumele psihologice pe care le-au primit în timpul conflictului. În Ucraina, aproape 600.000 de elevi au nevoie urgentă de asistenţă pentru continuarea studiilor.

 

Una din cinci şcoli şi grădiniţe din regiune au fost avariate şi distruse, astfel că mii de copii au rămas fără o şansă la învăţământ. Potrivit presei din această ţară, Orlando Bloom a fost în Ucraina, săptămâna trecută, iar agenda lui a inclus vizite la Kramatorsk şi Sviatoguirsk, oraşe din estul ţării.

 

Conflictul dintre separatiştii proruşi şi armata ucraineană, izbucnit în urmă cu doi ani, s-a soldat cu 9.200 de morţi până în prezent.

 

(Sursa: libertatea.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments