Candidatul independent la funcția de primar al Iașului, Viorel Blăjuț, răspunde la propunerea lansată de liberalul Marius Bodea de coalizare împotriva PSD și a lui Mihai Chirica.
„Văd că domnul Bodea se simte ofensat de faptul că eu şi ceilalţi contracandidaţi am răspuns negativ la solicitarea sa de a-l susţine şi încearcă să dreagă busuiocul acum, spunând că de fapt niciunul dintre noi nu a înţeles mesajul său. Declarând că el nu vrea decât un alt sondaj arată ori că ne ia de proşti pe toţi, ori că dumnealui nu cunoaşte regulile jocului: un sondaj realizat în această perioadă trebuie plătit din contul electoral, în limitele impuse de lege.
Iar din punctul meu de vedere, Bodea şi PNL-ul nu sunt nimic altceva decât continuatorii USL-ului, deşi acum se prezintă drept marii salvatori ai naţiei. Liberalii nu pot acum să vină să ne roage să îi salvăm de pesedişti, după ce nu cu mult timp în urmă se ţineau cu aceştia de mână şi ne promiteau marea cu sarea. Eu am spus de la bun început că PNL şi PSD sunt în aceeaşi oală, că Bodea şi Chirica provin din aceleaşi structuri şi am criticat ambele formaţiuni. Eu vreau cu adevărat schimbarea, nu doar de faţadă. Ne-am săturat să tot alegem răul cel mai mic! Dincolo de votul util, ar trebui să funcţioneze votul responsabil, pentru oameni noi şi capabili.
În plus, cred că PNL-ul ar trebui să îşi asume faptul că şi-a dorit alegeri într-un singur tur anul trecut şi a votat ca atare. Acum, că lucrurile s-au schimbat, se bat cu pumnul în piept că vor reprezentativitate şi corectitudine în alegeri, cer ajutorul tuturor pentru că simt că pierd teren. Din punctul meu de vedere, acestea sunt doar gesturi disperate care nu fac decât să le ştirbească din încredere. Cred că PNL-ul şi Bodea ar trebui să îşi asume rezultatele propriilor acţiuni cu responsabilitate!”