Ziua internaţională Falun Dafa, sărbătorită în România. Apel paşnic la Ambasada Chinei

0
145

Zeci de milioane de oameni din lumea întreagă vor sărbători vineri, 13 mai, Ziua Internațională Falun Dafa, anul acesta împlinindu-se 24 de ani de când cunoscuta practică de qigong a fost prezentată publicului larg din China de către domnul Li Honghzi.

 

De atunci, Falun Dafa – cunoscută și sub numele de Falun Gong – a înflorit în peste 100 de țări, ziua de 13 mai urmând a fi sărbătorită în fiecare colţ al globului, pe toate continentele.Transmisă de la maestru la discipol din timpuri străvechi, Falun Dafa cuprinde o serie de exerciții line de qigong, meditație și un set de învățături morale centrate pe principiile Adevăr, Compasiune și Toleranță.

 

Pe 13 mai 1992, domnul Li Honghzi a predat pentru prima dată în public Falun Dafa, în orașul Changchun din China. Nu a durat mult și parcurile de pe tot cuprinsul Chinei au început să se umple cu oamenii care făceau exercițiile practicii și, mai important, încercau să își conducă viața de zi cu zi urmând principiile Adevăr, Compasiune, Toleranță.

 

 

Practica s-a extins repede și peste hotarele Chinei, ajungând inclusiv în România.

 

În semn de apreciere pentru beneficiile pe care le aduce societății, mai multe orașe ale lumii au declarat ziua de 13 mai drept Ziua Internațională Falun Dafa, practica bucurându-se de numeroase premii și recunoaștere internațională. Fondatorul Falun Dafa, Dl. Li Hongzhi a fost, la rândul său, de cinci ori nominalizat la premiul Nobel pentru Pace.

 

La doar 7 ani după ce a fost adusă în public, Falun Dafa era practicată – potrivit statisticilor oficiale ale guvernului de la Beijing – de 70 până la 100 de milioane de chinezi.

 

 

 

De ce a ajuns să fie persecutată de Partidul Comunist Chinez?

După ce numărul chinezilor care practicau Falun Gong l-a depășit pe cel al membrilor PCC, liderul Partidului Comunist Chinez de atunci, Jiang Zemin, într-o mișcare politică menită să îi consolideze puterea, a dat ordin ca mișcarea, din care altminteri făceau parte și numeroși oficiali de partid de rang înalt, să fie eradicată. De atunci – din 20 iulie 1999 – au trecut aproape 17 ani de când partidul își măcelărește propriii cetățeni.

 

Astfel a fost creat Biroul 6-10, un organism extrajudiciar de tip Gestapo, specializat în coordonarea persecuției împotriva Falun Gong pe tot cuprinsul țării. A urmat, în stilul consacrat al partidului, o campanie de propagandă masivă, la nivel național, care viza defăimarea practicii, precum și o întreagă pleiadă de acțiuni specifice campaniilor comuniste de epurare – crime, torturi, violuri etc.

 

Campania de epurare desfășurată de PCC împotriva celor peste 70 de milioane de practicanți a culminat cu dezvoltarea unei industrii bazate pe jaful de organe de la prizonierii de conștiință, vânzarea organelor pentru transplanturi aducând regimului de la Beijng miliarde de dolari. Jiang Zemin a folosit întregul aparat de stat al Chinei pentru campania de recoltare de organe pe viu de la practicanții Falun Gong precum și de la alți prizonieri de conștiință. China a devenit singurul stat în care prelevarea de organe este folosită ca metodă de execuție, iar timpul de așteptare pentru un organ este de doar două-trei săptămâni, ceva de neimaginat până acum în China, țară în care, în mod tradițional, oamenii, crezând în reîncarnare, nu își donează organele. Drept dovadă, la înființarea sistemului de înregistrare a donatorilor de organe în China, țară cu o populație de 1,3 miliarde de locuitori, s-au înregistrat doar câteva zeci de donatori de organe.

 

 

Pentru fiecare persoană care venea în China să își facă transplant, cel puțin un prizonier de conștiință era ucis. Spunem cel puțin întrucât spitalele le ofereau pacienților garanție că dacă organul transplantat nu era compatibil, nu vor pleca din China fără organul pentru care au plătit. Așadar, uneori se ajungea ca opt oameni să fie omorâți pentru un singur pacient – Corpurile victimelor erau incinerate pentru a șterge urmele. Vorbim de fapt despre un nou tip de crimă – recoltarea forțată de organe de la prizonierii de conștiință.

 

În ciuda persecuției conduse de PCC, Falun Dafa nu a fost suprimată, ci s-a extins în toată lumea.

 

Practicanții Falun Dafa – din interiorul și exteriorul Chinei – au răspuns întotdeauna persecuției prin eforturi pașnice și persistente de informare a publicului cu privire la persecuție și de corectare a afirmațiilor calomniatoare făcute de propaganda regimului comunist despre Falun Gong, oferind astfe un exemplu remarcabil de umanitate în fața nedreptății.

 

 

 

Activități de informare a publicului și protest la ambasada Chinei

Pentru a semnala bucureștenilor modul inuman în care regimul chinez ateu a ales să răspundă unei practici spirituale pașnice înrădăcinate adânc în tradițiile străvechi chinezești, practicanți Falun Dafa din România vor organiza un protest pașnic în fața Ambasadei Chinei din București, vineri, 13 mai, între orele 17:00-19:15.

 

În ziua următoare, între orele 14:00 – 18:00, va fi organizat un eveniment de informare a publicului în Parcul Herăstrău, intrarea Charles de Gaulle. Trecătorii vor putea admira serenitatea străvechii practici Falun Dafa în exercițiile prezentate publicului.

 

Organizatorii speră că, în aceste zile, membri ai parlamentului, mass-media precum și societatea civilă li se vor alătura la celebrarea zilei Falun Dafa și la sprijinirea eforturilor lor pașnice pentru încetarea persecuției desfășurate de Partidul Comunist Chinez împotriva practicii.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments