Accident grav în Bistrița. A fost activat planul roșu de intervenție: cel puțin 10 răniți

0
70

Foto: daciatv.com

Un grav accident de circulaţie s-a produs joi dimineața în Bistriţa-Năsăud. Două microbuze, unul de persoane şi altul de marfă, s-au ciocnit într-o curbă. Cel puţin 10 persoane au fost rănite. La faţa locului a fost instituit planul roşu de intervenţie. Au venit patru echipaje SMURD, dintre care unul de terapie intensivă.

 

Accidentul s-a petrecut pe DN 17, la ieșirea din localitatea Șintereag, la circa 5 kilometri de Beclean și a fost semnalat la 112 în jurul orei 4:30. Se pare că unul dintre cele două microbuze era înmatriculat în Republica Moldova.

 

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bistrița, Marius Rus, două dintre cele zece victime, mai exact șoferii celor două vehicule, au rămas încarcerate și a fost nevoie de 25 de minute pentru a fi extrase dintre fiarele contorsionate.

 

Cele zece persoane rănite au primit îngrijiri medicale la fața locului. Trei dintre ele au fost transportate la spital, restul au refuzat internarea.

 

Răniții, dintre care unul este în stare mai gravă, au multiple traumatisme. Doi dintre răniți au fost duși la Spitalul Județean Bistrița, iar unul la Spitalul orășenesc Beclean. Toate victimele erau conștiente.

 

Planul roșu de intervenție a fost ridicat după ce toate victimele au fost duse la spital, iar carosabilul – care a fost blocat pe durata intervenției – a fost curățat. În prezent, circulația a fost reluată.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentPrimele schimbări la Primăria Iași. Tudor Vericeanu a plecat, începe reorganizarea Instituției Arhitectului Șef și a Serviciului Urbanism (VIDEO)
Articolul următorIncendiu la Primăria Iași. Pompierii intervin cu două autospeciale
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments