Polițiștii din București fac percheziții în această dimineață în dosarul unei crime care a avut loc în anul 1998.
Potrivit anchetatorilor, Serviciul Omoruri a făcut în această dimineață percheziții în Otopeni, județul Ilfov. Vizat este Alexandru Găină, suspectat că l-a împuşcat pe omul de afaceri Mihai Ionescu, pe 15 iulie 1998, în timp ce acesta se întorcea acasă, pe strada Mieilor din sectorul 2 al Capitalei.
Patron a două firme, dintre care una se numea „Mondo Mike SRL”, Ionescu a fost împuşcat cu patru gloanţe, de aproape. Crima s-a petrecut în timp ce victima se afla în maşină, la volan, încercând să intre în curtea casei sale. Unul dintre agresori a tras, din picioare, patru gloanţe către victimă. La vremea respectivă, criminaliştii au avut mai multe piste, inclusiv aceea că ucigaşii ar fi membri ai mafiilor italiană sau rusă, sau că ar fi interlopi din Capitală. Motivul ar fi fost banii pe care acesta i-a împrumutat cu camătă sau că Mihai Ionescu ar fi înşelat o persoană suspusă.
Ionescu era unul dintre afaceriştii de succes din România acelor ani, iar numele său a fost vehiculat în scandalul „Ţigareta”.
Surse judiciare au declarat astăzi pentru Mediafax că există probe potrivit cărora Alexandru Găină l-ar fi împușcat pe afacerist la comandă, în condițiile unor împrumuturi pe care mai mulți italieni le datorau celui decedat. „Cel suspectat acum nu ar fi avut nicio răfuială persoanală cu victima, toate variantele duc către faptul că el ar fi acționat la comandă”, au declarat sursele.
Alexandru Găină este fiul unui fost colonel în Ministerul de Interne, arestat pentru viol şi autor a numeroase fapte reprobabile, la începutul anilor 2000.
În noiembrie 2002, Alexandru Găina a fost arestat după ce a fost prins într-un hotel din Sinaia prizând cocaină. Închiriase cameră pe un nume fals, pentru că era căutat de oamenii legii care îl suspectau de furtul unor autoturisme de lux. De altfel, Găina e un apropiat al cunoscutului hoț de mașini Radu Bolgiu, zis Robocop. La perchezițiile care au urmat, polițiștii au găsit stupefiante și muniție. Găina a fost condamnat la 14 ani de închisoare.
La Tribunalul București acesta a fost judecat pentru viol, dar hotărârea instanței a rămas neexecutată, deși acesta se afla într-un penitenciar din Prahova.
(Sursa: libertatea.ro)