Asistență consulară pentru 40 de români aflați pe Aeroportul Ataturk la momentul atacului terorist. O persoană din grup, rănită în urma busculadei

0
92

Consulatul General al României la Istanbul asigură asistenţa consulară pentru aproximativ 40 de cetăţeni români, care au solicitat sprijin după atentatul de la aeroportul Ataturk, fiindu-le facilitată cazarea la hotelurile din apropiere, informează, miercuri, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

 

Potrivit sursei citate, pe tot parcursul nopţii, echipele consulare s-au deplasat la spitalele din localitate pentru a verifica dacă printre victime se află şi cetăţeni români.

 

„Cetăţenii români aflaţi în atenţia Consulatului nu sunt răniţi, cu excepţia unei persoane care a precizat că prezintă echimoze la nivelul membrelor inferioare, survenite în urma aglomeraţiei provocate de panică. Viaţa persoanei nu este pusă în pericol, fiind evacuată şi cazată la hotel la puţin timp după producerea exploziilor. (…) Familiile din România a peste 20 de cetăţeni români aflaţi în aeroport în momentul deflagraţiilor au fost contactate de Consulatul General al României la Istanbul”, precizează MAE.

 

Sunt continuate demersurile pe lângă autorităţile turce pentru a verifica existenţa vreunui cetăţean român decedat sau rănit, fiind menţinută legătura cu românii cazaţi la Istanbul sau aflaţi în zona liberă a aeroportului.

 

„Se depun eforturi pentru identificarea unor soluţii cât mai rapide pentru repatrierea cetăţenilor români ale căror zboruri au fost anulate. Situaţia este monitorizată permanent de către Centrala Ministerului Afacerilor Externe, o echipă consulară din cadrul MAE fiind pregătită, în caz de necesitate, să se deplaseze la Istanbul pentru extinderea demersurilor de acordare a asistenţei consulare cetăţenilor români”, se arată în comunicatul ministerului.

 

Cetăţenii români precum şi rudele acestora au la dispoziţie contactele telefonice ale Consulatului General la Istanbul +90 2123583541, +90 2123580516, +90 2123583537, apeluri redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center 24/24, precum şi telefonul mobil de urgenţă al oficiului consular român de la Istanbul + 90 5335420695. Pe parcursul nopţii precedente, Call Center-ul MAE a preluat 10 apeluri telefonice din partea cetăţenilor aflaţi în aeroportul din Istanbul, asigurându-le asistenţa necesară.

 

(Sursa: radioiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments