Forţele de ordine din oraşul german Viernheim au înconjurat un cinematograf în care un individ înarmat a deschis focul. Se vorbeşte că ar fi fost răniţi între 25 şi 50 de oameni. Conform primelor informaţii, atacatorul purta cagulă şi avea o armă de atac. De asemenea, ar purta o centură de gloanţe.
Unele surse, citate de presa germană, spun că bărbatul ar fi luat şi ostatici. Un purtător de cuvânt al poliţiei germane a confirmat că este vorba despre o situaţie periculoasă.
Există şi informaţii conform cărora răniţii nu ar fi fost împuşcaţi, ci intoxicaţi cu gaze iritante.
Un cotidian local din Veirnheim care citează Ministerul de Interne scrie că bărbatul, care ar avea probleme psihice, a tras patru focuri de armă după ce a intrat în cimeatograf. El ar fi fost împuşcat de forţele de ordine.
Oraşul Viernheim, care are 33.000 de locuitori, se află la circa 25 de kilometri distanţă de Frankfurt.
(Sursa: digi24.ro)