Avion de vânătoare, prăbuşit lângă Moscova. Pilotul a murit în urma impactului

0
96

Ministerul Apărării rus transmite că un avion de vânătoare rusesc de tipul Su-27 s-a prăbuşit în regiunea Moscovei (Podmoskovie), iar pilotul a murit. Cadavrul acestuia a fost găsit în apropierea aeronavei, transmite Agerpres

Surse din serviciile de urgenţă ruse declaraseră anterior că un avion de vânătoare MiG-29 s-a prăbuşit în timpul unui zbor de antrenament.  Ulterior, Ministerul Apărării rus a indicat că este vorba de un avion de vânătoare al forţelor aeriene care s-a prăbuşit în timp ce se întorcea la aerodromul din regiunea Moscovei. 

”Astăzi (9 iunie), în jurul 10:25 (ora Moscovei), un Su-27 al forţelor aeriene ale Rusiei s-a prăbuşit la revenirea la aerodromul din regiunea Moscovei, după un zbor de rutină programat”, menţionează într-un comunicat serviciul de presă citat de TASS. 

Avionul nu avea muniţie la bord, nu există distrugeri la sol, a mai indicat serviciul de presă al instituţiei de apărare rusă, adăugând că la locul accidentului s-a deplasat deja o comisie de anchetă a ministerului. 

Potrivit unor media ruse, Su-27 făcea parte dintr-o echipă de acrobaţie aeriană ‘Russkie vitiazi’ ce aparţine de Ministerul Apărării, iar martori la accident relatează că pilotul a făcut tot posibilul ca avionul să nu cadă peste vreo casă. Bombardierul a căzut la 200 de metri de primele case ale localităţii Muranovo, conform acestora.

 

 

(Sursa: romanialibera.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments