O bătrână a fost preluată de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Botoșani, în hipotermie, dintr-un lan de porumb. Totul s-a petrecut ieri după-amiază, în comuna Suliţa, când un vecin a găsit-o pe femeia de 92 de ani căzută, tremurând, în stare de semi-conştienţă.
Din câte se pare, aceasta fusese trimisă la câmp de dimineaţă de fiul ei, însă între timp a prins-o ploaia puternică. Apa rece şi vântul, dar şi vârsta înaintată a femeii, au făcut ca aceasta să acuze o stare acută de hipotermie, fiind nevoie de intervenţia unui echipaj medical, care a preluat-o de la faţa locului.
„Pacienta acuza o stare hipotermică. Am încălzit-o şi transportat-o la Urgenţe, unde s-a continuat stabilizarea ei şi a fost ţinută sub supraveghere medicală şi controale amănunţite”, a precizat Tiberiu Roman, asistent în cadrul SJA Botoşani. Cazul vine la doar două zile după ce o bătrână a fost găsită moartă, cu arsuri severe provocate de soare.
(Sursa: monitorulbt.ro)