Potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral Central până la această oră, Partidul Social Democrat este câştigătorul alegerilor la nivel naţional. În favoarea PSD au votat 39,17% din alegătorii care s-au prezentat la vot. Următorul partid clasat, Partidul Naţional Liberal a obţinut 32,94%. Prezenţa la vot a fost de 31,53%.
PSD a obţinut aproape 40% din primării, reiese din rezultatele parţiale publicate la ora 17:00 de Biroul Electoral Central.
Potrivit datelor făcute publice de BEC, după numărarea a 87,47% din numărul total de circumscripţii, PSD a obţinut 37,52% din consiliile judeţene, PNL – 32,16%, ALDE – 5,94%, UDMR – 5,80% iar PMP – 4,13%.
La alegerile pentru primari, PSD a obtinut 39,17%, PNL – 32,94%, ALDE – 5,47%, candidaţii independenţi – 5,18%, UDMR – 4,35% şi PMP – 3,21%.
Consiliile locale – inclusiv cele ale sectoarelor din Bucureşti – vor fi şi ele majoritar PSD. Astfel, după numărarea voturilor în 87,47% din circumscripţii, reiese că PSD a obţinut un scor de 37,39%, PNL de 31,29%, ALDE de 6,32%, UDMR 5,54%% iar PMP-ul lui Traian Băsescu de 3,85%.
În ceea ce priveşte Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după numărarea voturilor la 40,49 din secţiile de votare, reiese că alianţa electorală PSD-UNPR are un scor de 41,51%, Uniunea Salvaţi Bucureştiul – 24,27%, PNL – 12,87%, PMP – 6,92% şi ALDE – 6,15%.
La alegerile pentru primarul general, Gabriela Vrânceanu Firea are 43,96% din voturi, Nicuşor Dan – 29,15%, Cătălin Predoiu – 10,93%, Robert Turcescu – 6,40% iar candidatul ALDE, Daniel Barbu un modest 2,94.
După Capitală, PSD a obținut victorii clare în sudul țării dar și în Moldova. Liberalii și-au conservat prezența în Ardeal, Banat și în nordul Moldovei.