Discuţie de seară, la o bere bună. Martor un elefant roz care, căţărat pe o umbrelă, se bucura de ploaia măruntă, trăgând din când în când cu urechile-i imense şi clăpăuge.
– It-ul, medicii, că-s multe spitale în Iaşi, şi studenţii fac roţile să se-nvârtă în oraşul ăsta.
– Eu sunt medic. Rezident în ultimul an.
– Îţi place ce faci?
– Nu ştiu ce să zic. Deocamdată mă descurc.
– Am văzut că s-au mai mărit salariile…
– Ridic aproape 2.000 de lei. Mi se pare suficient. Să nu mă crezi ipocrit, dar îţi spun cu mâna pe inimă că aş fi preferat un salariu mai mic.
Belesc ochi de melc.
– Omule, când vezi ce se întâmplă în spitale, te strânge în spate. Când am început rezidenţiatul luam până într-o mie de lei.
– N-ai cum să rezişti cu banii ăştia…
– Dacă măririle noastre de salariu ar fi suficiente şi ar fi folosite să nu mai existe cazuri ca Hexi Pharma, dacă din banii ăia s-ar asigura necesarul spitalelor, aş renunţa bucuros la ei. M-aş mulţumi cu cât luam la început. Te asigur că-s mulţi ca mine. Ne luăm soţie care lucrează în IT şi ne-om descurca.(râde)
(Înţep gratuit)
– Eh, mai un plic…
– Nu vreau să iau plicuri.
– Dar ai luat?
– N-o să-ţi răspund la întrebarea asta că orice aş spune n-o să mă crezi. Îţi spun că, uneori, e imposibil să nu te trezeşti cu un plic în buzunar. Pacienţii parcă sunt nebuni.
– Cum aşa?
– Uite-aşa. Parcă n-au ce face. Vin înarmaţi cu plicuri pentru asistentă, infirmier, rezident, anestezist, chirurg. Uneori, dacă nu iei banii, pacientul se panichează. Are senzaţia că e pe moarte şi că de asta nu-i accepţi atenţia. Alteori, sunt atât de insistenţi încât n-apuci să ripostezi că te trezeşti cu banii băgaţi pe nu ştiu unde. Sunteţi cu toţii nebuni. Toată ţara asta e nebună.
– Să înţeleg că nu-ţi place ce faci?
– Ba da, îmi place, dar peste ani nu mă văd lucrând mai mult de câteva ore pe zi, minimul cât o să mă oblige legea. Repet, toată lumea e nebună, pacienţii sunt nebuni, sistemul e nebun. Unde sunt eu, este aglomeraţie extrem de mare. Consulţi pacienţii pe bandă rulantă. Şi poţi greşi. Oricine greşeşte. Şi-atunci risc să fiu băgat în aceeaşi oală cu cel care greşeşte pentru care nu şi-a făcut datoria cum trebuie că n-a avut chef sau pentru că nu i s-a dat şpagă. Dar poţi greşi şi pentru că sistemul nu-ţi oferă condiţiile să-ţi faci datoria cum trebuie. Ca să fiu corect, atitudinea Colegiului Medicilor de până acum, de a albi orice eroare, indiferent de motivele care au dus la apariţia ei, cred că ne-a făcut rău nouă, ca breaslă. Dacă lucrurile nu se vor schimba, poate că în viitor o să plec.
(…)
Discuţia este reală şi am încercat s-o reproduc din memorie. N-o să-i dau numele tânărului rezident. Să-l botezăm, generic, Ionescu. Ce îmi e clar:cât timp România arată aşa, Ionescu n-o să fie numit director de spital şi nici n-o să poată face politică de succes. Ce îmi e neclar: cum îl facem pe Ionescu să nu plece?
