Degringoladă la TAROM. Trei curse au fost anulate din cauza problemelor tehnice. Pasageri plimbați de la un ghișeu la altul

0
94

Compania TAROM s-a confruntat în această dimineață cu probleme tehnice și a fost nevoită să anuleze trei curse cu plecare de pe aeroportul Otopeni. Este vorba despre cele spre Praga, Paris şi Geneva.

 

Pasagerii au fost îmbarcaţi în alte aeronave. Pentru că acestea au devenit supraîncărcate, pasagerii care aveau bilete iniţial nu au putut urca toţi în avioane.

„Am avut zbor la ora 9:00 către Amsterdam, am ajuns acolo la ora 7:00 pentru check-in. După ce am stat o oră la coadă, la ora 8 când am ajuns în faţă mi s-a spus că s-au terminat locurile şi că trebuie să mă duc la ticketing pentru că nu mai sunt locuri, deşi eu am achitat biletul acum o lună. La ticketing era coadă mare, vă daţi seama, pentru că toate cele patru cozi de la check-in fuseseră direcţionate către trei cozi de la ticketing. Când am ajuns în faţă, m-au direcţionat către zborul care trebuia să plece foarte curând, la 9:15, către Paris. Am fugit la check-in, acolo mi-au spus că nu sunt locuri în sistem. Şi m-au trimis înapoi la ticketing, să îmi facă alt bilet”, a povestit Iuliana Dumitru, una dintre pasagerele rămase fără loc.

Iuliana Dumitru a fost redirecționată ulterior la Austrian Airlines.

 

Două aeronave Airbus A310, de capacitate mare, ale companiei de stat nu au putut deveni operaționale și pasagerii a trebuit să fie rerutați pentru a ajunge totuși la destinație în cursul acestei zile. Din această cauză s-a produs o supraaglomerare la alte zboruri ale companiei, au explicat oficialii TAROM. Ei au mai spus că le-au oferit pasagerilor și compensații, au avut grijă de ei și în ceea ce privește mâncarea și apa și promit că fac tot posibilul ca toți să ajungă la destinații în cursul zilei de astăzi, chiar dacă vor fi întârzieri.

 

 „Din cauza unei situaţii tehnice neprevăzute, a trebuit să regândim întreg programul de zbor astăzi, în funcţie de disponibilitatea celorlalte aeronave. Ne pare rău pentru neplăcerile cauzate. Ne dorim însă călătorii sigure pentru pasagerii noştri şi ca şi acţiune imediată pot să vă spun că ne-am ocupat de rerutarea cât mai rapidă a tuturor pasagerilor”, a declarat Georgeta Dinu, purtător de cuvânt la TAROM.

 

(Sursa: digi24.ro)

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments