Liderul nord-coreean Kim Jong-un a apărut săptămâna aceasta într-o fotografie, publicată de presa de stat, cu o ţigară aprinsă în mână, în plină campanie guvernamentală împotriva fumatului, relatează CNN.
Fotografia a fost făcută în timp ce „dădea îndrumări pe teren în vederea refacerii taberei pentru copii Mangyongdae” la Phenian, potrivit agenţiei KCNA, potrivit News.ro.
Campania împotriva fumatului a fost anunţată de agenţia coreeană de ştiri în mai.
Producătorii de ţigarete erau obligaţi atunci să afişeze pe pachete mesaje de avertisment cu privire la consecinţele fumatului asupra sănătăţii, anunţa KCNA.
Centre de cercetare asupra efectelor pe care fumatul le are asupra sănătăţii au fost deschise în capitalele provinciilor, anunţa agenţia ulterior.
De asemenea, presa de stat a prezentat poveşti de succes ale unor cetăţeni care au reuşit să se lase de fumat după ce au vizionat mesaje difuzate în cadrul campaniei televizate cu privire la efectele nocive ale fumatului asupra sănătăţii.
(Sursa: digi24.ro)