Mulţi ani, înainte şi după Revoluţie, Divertis a reprezentat un mijloc vital de defulare. Iniţial, într-o lume strictă, alb-negru, ulterior într-o societate cu prea multe culori, pentru prea puţini. Povestiri din „Epoca de aur“ cu Stamina, unul dintre membrii reprezentativi ai formaţiei Divertis. Florin Constantin rememorează începuturile formaţiei, jocul de-a v-aţi ascunselea cu Cenzura şi, incredibil, cum le-a cerut Nicu Ceauşescu să-i spună gagurile depre tatăl său. Într-o lume ternă şi plină de lipsuri, Divertis i-a oferit o sumedenie de prilejuri de a-şi pigmenta existenţa.
Trei studenţi de la Facultatea de Electrotehnică au înfiinţat în 1981 ceea ce avea să devină cel mai bun grup de umor din ţară: Grupul Divertis. „Eram eu, Doru Antonesi şi Toni Grecu. Primul spectacol a avut loc la Casa Tineretului şi programul era alcătuit din trei texte individuale. Ne-a prezentat atunci Dan Bacinschi: «Grupul Divertis e format din unul care îşi spune Stamina, unul care îşi spune Monstrul şi unul care îşi spune… Toni Grecu». A fost o perioadă foarte frumoasă. Atunci s-au creat cele mai frumoase texte“, îşi începe povestea Stamina.
„Făt Frumos şi… Mariana Cosânzeana“
Până în 1983, textele erau verificate de cenzori, care citeau textele înainte de a avea loc spectacolul. După ’83, deoarece multe „probleme“ erau date de gestica de pe scenă, s-a introdus cenzura la vizionare, îşi aminteşte Stamina. „Trebuia să pui nişte replici vizibile, pe care automat le tăia. Marea artă era să foloseşti nişte replici, care la prima vedere nu puneau probleme sistemului. Trebuia să-i laşi bucuria cenzorului că îşi face datoria. Aveam basmul Făt Frumos şi Mariana Cosânzeana. Noi scrisesem Ileana. Dar ca să nu fie cu aluzie la Elena Ceauşescu, cenzorul ne-a tăiat Ileana. Aşa că pe scenă am spus «Făt Frumos şi… (uitându-ne în sus, cu aluzie la tablou) Mariana Cosânzeana.» Vă daţi seama că toată lumea a început să râdă în sală. Aşa că, din ’83, au introdus cenzura la vizionare“, zice Florin Constantin.
„Să nu spuneţi ăla cu americanii“
După ceva timp, cei de la Cenzură ajunseseră să ştie scenetele celor de la Divertis şi le spuneau ce texte nu au voie să spună pe scenă. „Era vorba despre Basmul american. Era cu americanii, sateliţii şi, normal, despre ruşi. Ăla nu prea aveam voie să-l spunem. Dar au fost şi spectacole mai restrânse în care l-am spus. Era deranj mare dacă vorbeai despre ruşi. Se întâmpla, câteodată, ca înaintea unui spectacol ţinut la Vox Maris, la Costineşti, să vină şeful Securităţii pe Constanţa, şeful Poliţiei şi să ne pună să ţinem un spectacol doar pentru ei, în spatele scenei. Ei stăteau pe nişte lăzi goale. Din când în când le mai bipăia staţia de la piept şi erau întrebaţi unde sunt şi ei spuneau că în misiune“, zice Stamina.
Stamina şi Divertis, simboluri ale divertismentului autohron din ultimii 35 de ani
Dorinţa neaşteptată a lui Nicu
La un moment dat, au fost chemaţi la ziua lui Nicu Ceauşescu, la Izvorul Mureşului, iar acesta le-a cerut ceva inedit. „Prin ’84, parcă, am fost chemaţi la ziua lui Nicu Ceauşescu. El s-a sculat din capul mesei, s-a aşezat pe malul unei râpe şi ne-a pus să ne facem numărul. Noi stăteam în picioare şi făceam scenetele. La un moment dat, acesta ne-a oprit şi ne-a zis: «Hai, spuneţi-le acum pe alea cu taică-miu!» Noi ne-am blocat atunci. Şi la nunta fiicei unui mare şef de la Securitate am fost chemaţi şi acela ne-a cerut să spunem, fără frică, toate scenetele. Era clar că ei ştiau ce texte avem noi“, spune, râzând, Stamina.
„Ne lega o sărăcie cruntă“
Unitatea Grupului Divertis a fost dată de sărăcia care-i caracteriza, după cum menţionează Stamina: „Ne lega o sărăcie cruntă. Puneam fiecare bănuţ pe care îl aveam. Nu conta cât avea fiecare. Luam o bere şi dacă mai aveam şi bani de mâncare, bine, dacă nu, nu. Era o atmosferă de mare restrişte. Coeziunea noastră era puternică. Împărţeau tot ce aveam. Cei care stăteau în cămin ne chemau şi pe noi când primeau pachet de acasă. De multe ori mergeam la Toni acasă, unde mâncam pe celebrul lui garaj. În ’82, ne-am dus la prima filmare la TVR. Acolo ne-au dat nişte cartele de vreo 20 de lei, dar se putea cumpăra doar de la un aprozar. Am luat pâine şi un borcan de mazăre. Bere nu a vrut să ne dea.“
Interzis în „oraşele închise“
După ce a terminat facultatea, Florin Constantin a fost nevoit să lucreze la Vaslui, deoarece Iaşul era unul dintre „oraşele închise“. „Nu prea puteai lucra în oraşele mari, aşa că am ales să lucrez la Vaslui. Făceam în fiecare zi naveta. Într-o iarnă geroasă, cu -30 de grade, a trebuit să merg câteva săptămâni la rând pe jos, până la gară, din Tătăraşi şi pe urmă, de la Gara din Vaslui, încă vreo 7 kilometri până la fabrică. La tren, mecanicii stăteau cu lampa de benzină pentru a nu îngheţa saboţii. A fost îngrozitor. Într-o zi, nu m-a recunoscut secretara când m-a văzut cu obrajii plini de sânge, din cauza gerului de afară. Au fost vremuri grele. Mi-aduc aminte că sute de oameni mergeau pe jos şi îndurau gerul“, spune Constantin.
„Ăsta trebuie împuşcat!“
Una dintre glumele celebre la adresa lui Nicolae Ceauşescu a fost făcută la un spectacol susţinut aproape de Târgu Ocna, când lumea a „îngheţat“ pentru câteva secunde, după care a râs în hohote. „Ghighi Bejan a apărut pe scenă cu o ramă de tablou. A mimat că încearcă să o bată într-un perete. Apoi în altul, pe urmă în spatele scenei, unde era şi tabloul lui Ceauşescu, după care a spus: «Ăsta nu stă bătut, ăsta trebuie împuşcat! (adică folosit pistolul de împuşcat bolţuri)». Dar aluzia era clară la Ceauşescu. Sala a amuţit câteva secunde. Pentru noi au fost secole acele secunde, după care s-a râs minute bune“, povesteşte Stamina.
Arşinel nu i-a vrut artişti
În 1985, membrii Divertis s-au dus să ia atestate de artişti de liberi profesionişti. Comisia formată din Ileana Stana Ionescu şi Alexandru Arşinel nu le-a dat niciunuia dintre ei atestatul. „Vroiam şi noi să fim artişti amatori. Arşinel chiar ne-a întrebat «Şi râde cineva la ce spuneţi voi?!» Noi am rămas muţi. Poate nu eram pe gustul lor sau eram o concurenţă pentru stilul lor de glume. Mi-aduc aminte că eu am spus un text pentru care Octavian Cotescu mi-a spus că trebuie neapărat să vin la Bucureşti, la Institutul de Actorie, unde era director“, spune, cu amar în glas, Florin Constantin.
„La televizor ştie toată lumea că nu aveai ce vedea. Totul era cu Ceauşescu. În discotecă era interzisă muzica străină. Nu se putea dansa. În condiţiile astea, noi eram cam unicul divertisment. Era o mare defulare. La spectacolele noastre se venea în număr foarte mare. Oamenii erau încântaţi să audă de la noi ce ei nu aveau curajul să spună“ Florin Constantin
Huzur la Moscova
Prima experien
ţă în străinătate a fost de neuitat. „În 1987, BTT-ul ne-a dat o excursie la Moscova şi Leningrad. A fost o excursie îmbelşugată. Am luat tenişi de Drăgaşani, cu 20 de lei, pe care i-am vândut acolo cu 40 de ruble perechea. La 7-8 perechi ne-am făcut cu mulţi bani. Am trăit boiereşte acolo şi ne-am luat ce-am vrut noi din shop-urile care erau la fiecare etaj al hotelului unde am stat. Cafea, ţigări, ciocolate, blugi… Ca să vă daţi seama, o bere costa 5 copeici. Au fost 10 zile de vis. De la o viaţă de câine, am ajuns să huzurim“, spune, râzând, Florin Constantin.
La un vin cu băieţii de la Securitate
Florin Constantin recunoaşte faptul că nu a avut probleme cu securiştii, care au venit o singură dată la el acasă. „Nu am fost urmăriţi, nu am fost dizidenţi. Nu am fost bătuţi. O singură dată au venit acasă să facă percheziţii. Mi-a spus unul dintre ei că există plângere că eu aş scrie texte subversive. I-am poftit înăuntru, la masă. Şeful stătea în capul mesei şi îi dicta unuia să scrie: «Am verificat, prin filiere… câte cărţi sunt în bibliotecă?». Zic: «Nu ştiu. 142!» «Scrie… 142 de cărţi. Am procedat la scotocirea sobei, paturilor, dulapurilor…» şi a înşiruit cam tot ce aveam prin casă, fără a se ridica de la masă. «Nu a fost găsit niciun text subversiv. Semnaţi?» «Semnez!», zic eu. Cam asta a fost vizita Securităţii. La final, i-am întrebat dacă au terminat treaba şi dacă nu vor să bea ceva. Normal că au vrut şi uite aşa am stat eu la un pahar de vin cu Securitatea“, se amuză, din nou, Florin Constantin.
Citește și Telenovelă de Scobinţi: cum se ruinează două generaţii de copii
De unde porecla „Stamina”
Porecla de Stamina i se trage lui Florin Constantin din clasa a V-a:
„Aveam o profesoară de biologie pe care o iubeam. Şi pentru că o iubeam pe ea, iubeam şi biologia. Şi o dată, am avut temă să desenăm stamina unei flori. Am împrumutat carioci de la un coleg şi am desenat foarte frumos. La oră, profesoara m-a lăudat şi m-a dat ca exemplu repetenţilor, care aveau 16-17 ani. După oră, ăia mi-au luat caietul şi mi-au zis: «Stamina, nu? F… stamina mătii!» Şi de atunci mi-a rămas porecla de Stamina.“
