UPDATE. Curtea Supremă a admis contestația fraților Bocancea. „Spionii” DNA au filmat tot: cum au fost prinși șefii UPA din Iași de procurorii anticorupție

0
286

Arestarea celor patru profesori de la Universitatea privată „Petre Andrei” din Iaşi dezvăluie cum reuşeau unii tineri să intre la facultate direct în anul III, să treacă uşor de examene şi să obţină diplomele de licenţă, în schimbul unor atenţii pentru profesori.

 

Update

ÎCCJ a admis contestația fraților Bocancea și a lectorului Mark Bucuci, astfel că cei trei inculpați în dosarul „Șpagă pentru diplomă” vor fi plasați în stare de arest la domiciliu pe perioada cercetărilor.

 

Știre inițială

Mai mulţi angajaţi de la Secretariatul instituţiei de învăţământ superior au povestit la DNA cum s-a extins corupţia academică. Informaţiile apar în dosarul în care au fost arestaţi preventiv, pentru 30 de zile, rectorul Universităţii, Sorin Bocancea, prodecanul Facultăţii de Drept, Dan Drugă, fratele rectorului, profesorul universitar Cristian Bocancea, lectorul universitar Mark Bucuci şi afaceristul Dan Melinte.

 

Procurorii DNA au folosit cel puţin doi colaboratori din cadrul instituţiei, care au acceptat să poarte aparatură de înregistrare audio-video, furnizând astfel probe-cheie în acest dosar, arată „Adevărul”. Este vorba de un student, care, cu „tehnica” pe el a reuşit să dea o şpagă 19.000 de lei pentru a intra direct în anul III, dar şi de un funcţionar din cadrul Universităţii.

 

De la intermediarul șpăgii, până la șefii UPA

Procurorii DNA au aflat că la pizzeria din hotelul Studis, ce îi aparţine afaceristului Dan Melinte, servesc masa, de cele mai multe ori gratuit, cadre didactice ale Universităţii „Petre Andrei”. Ulterior, anchetatorii au aflat că de fapt Melinte se ocupa cu racolarea unor „clienţi” care voiau să obţină diploma universitară mai uşor sau să treacă fără probleme anumite examene, punându-i, contracost, în legătură cu profesorii.

 

Ancheta l-a vizat iniţial pe prodecanul facultăţii de Drept, Dan-Florin Drugă. Potrivit documentelor de la dosar, mai multe persoane ar fi fost înscrise direct în anul II sau III de studiu, în schimbul unor sume de bani. Procurorii DNA spun că o parte din bani ajungea la bugetul instituţiei de învăţământ superior, iar o altă parte la Melinte, Drugă sau la alţi profesori implicaţi.

 

Pe 7 iunie, Dan-Florin Drugă şi Dan Melinte au fost reţinuţi, după ce cu o zi înainte procurorii i-au prins în flagrant. Sudentul care a acceptat să colaboreze cu DNA i-a dat prodecanului 19.000 de lei pentru a fi înscris direct în anul III. Din această sumă, 3.500 de lei reprezenta „comisionul” pe care l-ar fi primit afaceristul Dan Melinte.

 

Arestarea

Două zile mai târziu, cazul a explodat, fiind arestaţi şi fraţii Sorin şi Cristian Bocancea, precum şi lectorul universitar Mark Bucuci. Imediat după începerea anchetei, Sorin Bocancea ar fi refuzat să comunice către DNA cataloagele aferente anului I de studii al Facultăţii de Drept, pentru a-l ajuta pe Drugă.

 

Bocancea nu s-ar fi oprit însă aici. El ar fi modificat situaţia şcolară a studentului în baza de date a Universităţii, reieşind că acesta fi urmat anul I de studii la „Petre Andrei”. În acest sens, rectorul i-ar fi determinat pe fratele său, Cristian Bocancea, şi pe Bucuci să pună fictiv note de trecere studentului la şase materii la care erau titulari: Drept Roman I şi II, Drept Constituţional şi Instituţii Publice I şi II, Filozofie Juridică şi Ideologii Politice Contemporane. Sorin Bocancea a fost acuzat de fals intelectual şi favorizarea făpuitorului.

 

Filmați de DNA cum treceau note în catalog

Una dintre probele zdrobitoare din acest dosar a fost obţinută pe 7 iunie 2016, în ciuda măsurilor de precauţie luate de cei vizaţi. Profesorii au fost filmaţi de unul dintre colaboratorii DNA atunci când treceau notele în catalog.

 

„Dă-mi un pix… Trebuie oprite camerele de supraveghere din instituţie!”, se arăta precaut Bucuci, potrivit înregistrărilor ambientale. El se uita în monitorul unui calculator, în baza de date online şi trecea notele pe catalog: „Nu, DR 1 cât are? 6? Şi Filosofie cât, că nu văd?”. El şi-a dat seama că ar fi fost o problemă dacă toate notele erau trecute cu acelaşi pix: „Da, şi trebuie trecut cu acelaşi pix cu care îi trecut şi la celelalte, nu? Măi, altfel de pix trebuie”. Profesorul era speriat de faptul că face o ilegalitate: „… frică şi Dan (Dan Drugă fusese reţinut – nr.r), na! Îmi ţâţâia curul la orice”.

 

Citește și Dosarul „Șpagă pentru diplomă”. Frații Bocancea și lectorul Mark Bucuci, 30 de zile de arest preventiv

 

Similar, Cristian Bocancea după ce a pus notele cu un pix de culoare albastră, le-a modificat cu negru, după ce a observat că toate notele din acel catalog erau trecute cu pix negru. „Şi pe ăsta am de făcut ceva? A, am de tra… de pus aici, da? Ok, dar îmi trebuie negru …negru în fund”, explica, unei subordonate, profesorul universitar. „Cu albastru se scrie pe cataloage măi Cristi, măi, să nu pară xerox”, spunea femeia. „Las’ că şi negru îi bun. Negru în cerul gurii”, arăta Cristian Bocancea.

 

În fața judecătorilor Mark Bucuci a arătat că se autosuspendă din funcţiile universitare. „În toată activitatea mea publică, întotdeauna am luat apărarea activităţii DNA, aşa că nu voi face altfel nici astăzi, chiar dacă la acest moment DNA solicită arestarea mea preventivă, însă îmi rezerv dreptul de a considera că astăzi această cerere este una excesivă în raport cu faptele care mi se impută”, a explicat Bucuci.

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments