În cadrul proiectului Educație Pentru Viață, inițiat de către Asociația Pentru Dialog în Justiție și derulat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane și Primăria Municipiului Iași, în data de 13 iunie 2016, începând cu ora 15.00, au avut loc activități de mediere și educație juridică, adresate elevilor din clasele V – Vlll de la Liceul „Dimitrie Cantemir” Iași.
La activitate au participat elevii de gimnaziu din cadrul instituției de învățământ, cadre didactice, practicieni în drept și ADR.
La Liceul „Dimitrie Cantemir” Iaşi am întâlnit zeci de elevi de gimnaziu, din clasa a V-a până în clasa a Vlll-a. Deosebit de energici, elevii au reacţionat foarte pozitiv la propunerea de dialog a lectorului nostru în proiect, avocat/mediator Lucian Drîmbă. S-au adresat întrebări, s-au pus în discuţie chestiuni practice de drept penal, civil, s-au dezbătut şi indicat drepturile şi obligaţiile copilului în societate, s-a tras un semnal de alarmă cu privire la vulnerabilitatea pe internet a minorilor, dar şi cu privire la legătura reţelelor de socializare cu traficul de minori. Însă, pe durata prezentărilor au fost accesate informații și din dreptul familiei, prevenirea faptelor de natură penală, transformarea conflictelor şi soluţionarea pe cale amiabilă a acestora.
Prezenţi în calitate de specialişti la seminarul juridic susţinut la Liceul „Dimitrie Cantemir” Iaşi, au fost mediator Marius Creţu și mediator Maria Păduraru.
Educaţie Pentru Viaţă este o campanie de informare și educație juridică prin intermediul căreia se organizează seminarii pe teme juridice și non juridice (prin proiecţii de film, jocuri de rol, simulări, dezbateri orale) pentru elevii claselor V-Vlll din Iași.
Scopul proiectului derulat de către Asociația Pentru Dialog în Justiție în școlile gimnaziale din Iași, vizează însuşirea cunoştinţelor juridice elementare şi promovarea unei culturi care să încurajeze respectul faţă de lege, echitatea socială, atitudinea civică şi responsabilizarea elevilor pentru faptele lor.
Maria PĂDURARU
Coordonator proiect EDUCAȚIE PENTRU VIAȚĂ, Asociația Pentru Dialog în Justiție
Vicepreședinte Corpul Profesional al Mediatorilor din Județul Iași