Epava elicopterului SMURD prăbușit în Republica Moldova va fi adusă în țară. Ancheta la fața locului s-a încheiat

0
110

Cercetarea la faţa locului a accidentului aviatic, produs pe 2 iunie 2016 în localitatea Haragîș, Republica Moldova, a fost finalizată la data de 5 iunie 2016, ora 17.00.

 

La activitatea de cercetare la faţa locului, alături de autorităţile judiciare din Republica Moldova şi de echipa de anchetă din România, au participat reprezentanţi ai societăţii de asigurare la care era asigurată aeronava, precum şi experţi Eurocopter – Germania, arată Parchetul Genera.  

 

Epava elicopterului a fost ridicată de la faţa locului şi transportată la Chişinău într-un hangar aparţinând Departamentului pentru Situaţii Excepţionale din Republica Moldova, urmând a fi predată autorităţilor române împreună cu celelalte obiecte ridicate cu ocazia cercetărilor după finalizarea procedurii de preluare a cercetării de către autorităţile române.

 

De asemenea, în cauză s-a dispus efectuarea de către Institutul Naţional de Criminalistică al Poliţiei Române a unei expertize genetice judiciare cu privire la probele biologice ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments