EURO 2016: Sadiku Tătăruşanu ne trimite acasă! Aţi fost PENIBILI!

0
116

Echipa natională a României a fost învinsă, duminică seara, scor 0-1 (0-1), de reprezentativa Albaniei, în ultimul meci din grupa A la Euro, disputat pe stadionul din Lyon, iar formaţia antrenată de Anghel Iordănescu a fost eliminată de la turneul final.

 

Tricolorii aveau să nevoie să bată Albania ca să se califice.

Primul sfert de oră, românii au lăsat impresia că pot câştiga, după care albanezii au echilibrat jocul.

 

Stanciu îl pune la încercare pe Berisha, pentru ca în minutul 36 Lenjani să rateze din poziţie ideală.

 

Cu două minute înainte de pauză, Tătăruşanu o comite în stilul lui, iese greşit pe o centrare şi Sadiku deschide scorul.

 

După pauză, Iordănescu îl aruncă în luptă pe Sânmărtean, se accidentează Alibec, Stanciu pare apăsat de numărul de tricou, iar Andone nimereşte bara transversală în minutul 77.

 

Finalul găseşte Albania în atac, iar noi plecăm acasă de la EURO cu capul în pământ.

 

CASETA TEHNICĂ

România: Tătăruşanu – Săpunaru, Chiricheş, D. Grigore, Măţel – Hoban, Prepeliţă (Sânmărtean 46’) – Popa (Andone 68’), Stanciu, Stancu – Alibec (Torje 57’). Antrenor: Anghel Iordănescu.

 

Albania: Berisha – Hysaj, Ajeti, Mavraj, Agolli – Lila, Memushaj, Basha (Cana 83′), Abrashi, Lenjani (Roshi 77′) – Sadiku (Balaj 59’). Antrenor: Giovanni de Biasi.

 

Arbitri: Pavel Kralovec (Cehia), Roman Slysko (Slovacia), Tomáš Mokrusch (Cehia); adiţionali: Petr Ardeleanu (Cehia), Michal Patak (Cehia); rezervă: Tasos Sidiropoulos (Grecia).

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments