Experţii ruși pun răspândirea virusului HIV pe seama „industriei prezervativelor”

0
104
FOTO: stirileprotv.ro
FOTO: stirileprotv.ro
Poză simbol
Membri ai conducerii Institutului rus pentru Studii Strategice, organism ce ţine de Kremlin, au o idee precisă asupra cauzelor răspândirii virusului HIV, motiv de îngrijorare în Rusia: greşeala ar fi a industriei prezervativelor, „interesată să îşi vândă produsele”, în acest scop „încurajând tinerii, minori, să aibă raporturi sexuale timpurii”, relatează joi lemonde.fr, citat de Agerpres, transmite România Liberă.

 

Într-un raport de 60 de pagini, prezentat la 30 mai parlamentarilor ruşi la Moscova, autorii, care incriminează şi „industria pornografiei, disponibilă, în pofida legilor, prin două click-uri” pe internet, subliniază şi o altă preocupare a lor: „HIV este utilizat ca element al războiului informaţional împotriva Rusiei”. 

La un an după avertizarea emisă de Vadim Pokrovski, director adjunct al Institutului Central de Epidemiologie şi director al Centrului federal de Luptă împotriva Sida, care anunţa că în Rusia există 1 milion de seropozitivi, dublu decât în urmă cu cinci ani, „experţii” de la Kremlin sunt de părere că „cea mai bună protecţie este familia monogamă, heterosexuală, în care partenerii sunt credincioşi unul altuia”, arată Igor Beloborodov, coautor al raportului. 

Curios este însă că în acelaşi raport un grafic arată că propagarea HIV la Moscova este mai accentuată la heterosexuali decât în grupurile considerate cu risc, cum ar fi toxicomanii sau homosexualii. Importantă este „abordarea” problemei. 

Instituţia citată menţionează două modele: „modelul occidental” şi „conţinutul său ideologic neoliberal insensibil la particularităţile naţionale care acordă drepturi absolute toxicomanilor şi membrilor grupului LGTB” şi „modelul rus, care ia în considerare particularităţile istorice, culturale şi psihologice ale societăţii ruse, bazate pe o ideologie conservatoare şi pe valori tradiţionale”. 

Calea de urmat este evident a doua, conformă discursului Bisericii Ortodoxe. „Abordarea occidentală transformă tema epidemiei într-o problemă politică”, subliniază Tamara Guzenkova, istoric şi coautor al raportului, care s-a remarcat adesea pe tema „declinului” Europei.  Bugetul destinat luptei împotriva SIDA s-a dublat, însă prevenirea, îndeosebi în privinţa utilizării prezervativului, este aproape inexistentă, Rusia fiind una din puţinele ţări în care boala continuă să progreseze.

 

 

(Sursa: romanialibera.ro)

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentCOD PORTOCALIU de inundaţii în spaţiul hidrografic Prut-Bârlad
Articolul următor„Educaţie rutieră – educaţie pentru viaţă”. Etapa judeţeană, marți, la Palatul Copiilor Iaşi
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments