Un proiect de act normativ iniţiat de Ministerul Sănătăţii prevedere înăsprirea sancţiunilor pentru farmaciile care au contract cu Casa de Asigurări şi care nu îşi respectă programul şi nu au medicamente suficiente, dar şi pentru furnizorii de servicii de radioterapie şi dializă care iau bani de la pacienţi.
Încasarea de bani de la pacienţi pentru radioterapie şi servicii de dializă va fi sancţionată de la reţinerea a 20-40% din contravaloarea serviciilor aferente lunii în care s-au înregistrat aceste situaţii până la rezilierea contractului de furnizare a acestor servicii, potrivit unui proiect al Ministerului Sănătăţii.
Practic, actul normativ prevede sancţionarea furnizorilor de radioterapie în cazul în care se constată încasarea necuvenită a unor sume de la asiguraţi. Astfel, la prima constatare va fi reţinută furnizorului de radioterapie o sumă calculată prin aplicarea a 20% din contravaloarea serviciilor de radioterapie aferente lunii în care s-au înregistrat aceste situaţii. În cazul în care se constată şi a doua oară aceeaşi situaţie, de la furnizor va fi reţinută o sumă calculată prin aplicarea a 30% din contravaloarea serviciilor de radioterapie aferente lunii în care s-au înregistrat aceste situaţii, iar la a treia abatere, se va reţine 40% din contravaloarea serviciilor. La a patra constatare a nerespectării de către furnizor a acestei obligaţii, contractul de furnizare a acestor servicii va fi reziliat.
Sancţiuni pentru farmacii
Sancţiuni vor fi aplicate şi farmaciilor aflate în relaţie contractuală cu casa de asigurări de sănătate care nu respectă programul anunţat şi nu asigură medicaţia necesară bolnavilor incluşi în programele naţionale. Astfel, la constatarea nerespectării acestor obligaţii, pot fi diminuate cu 5-16% sumele cuvenite pentru luna în care s-au înregistrat aceste situaţii.
Serviciile medicale, inclusiv prescrierea şi eliberarea medicamentelor şi materialelor sanitare specifice asigurate bolnavilor în cadrul programelor naţionale de sănătate curative pot fi acordate într-o unitate sanitară în regim ambulatoriu, în spitalizare de zi, concomitent cu serviciile medicale spitaliceşti furnizate în regim de spitalizare continuă într-o altă unitate sanitară, dacă spitalul la care pacientul este internat nu poate acorda acele servicii.
Pentru aceste situaţii, serviciile asigurate în cadrul programelor naţionale de sănătate curative sunt validate şi decontate din bugetul programelor naţionale de sănătate curative. În plus, dacă pacientul necesită transport medicalizat, unitatea sanitară în care bolnavul este internat în regim de spitalizare continuă suportă contravaloarea transportului în vederea efectuării serviciilor asigurate în cadrul programelor naţionale de sanătate cu scop curativ.
Acelaşi proiect mai prevede că includerea unităţilor de specialitate în programele naţionale de sănătate se va realiza pe baza unor criterii elaborate la propunerea comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătăţii şi a unei metodologii de selecţie care se aprobă prin normele tehnice, cu încadrare în limita fondurilor aprobate. Acelaşi proiect prevede iniţierea derulării unui subprogram nou – „Subprogramul de diagnostic genetic al tumorilor solide maligne (sarcom Ewing şi neuroblastom) la copii şi adulţi”, care face parte din programul naţional de oncologie.
Tratamentul medicamentos al bolnavilor cu afecţiuni oncologice, monitorizarea evoluţiei bolii la pacienţii cu afecţiuni oncologice, reconstrucţia mamară după afecţiuni oncologice prin endoprotezare, diagnosticul leucemiilor acute la copii şi adulţi, radioterapia bolnavilor cu afecţiuni oncologice realizate în regim de spitalizare de zi, dar şi diagnosticul genetic al tumorilor solide maligne la copii şi adulţi sunt obiectivele programul naţional de oncologie.
(Sursa: b365.ro)