Două fete de aproximativ zece ani care se aflau la scăldat în localitatea ieșeană Măcărești, comuna Prisăcani, sunt căutate în apele Prutului după ce au fost luate de curenți, informează „Ziarul de Iași”.
Conform membrilor echipajului care au ajuns deja la fața locului, erau trei fete, iar una dintre ele a reușit să iasă la mal pe teritoriul Republicii Moldova.
La fața locului au ajuns un echipaj de prim-ajutor, unul de tip C2 al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și unul de terapie intensivă mobilă.
„În momentul de față echipajele sunt la fața locului și așteaptă, fetele sunt căutate de Pompieri și Poliția de Frontieră. Se pare că fetițele au fost luate de curenți”, a precizat Nicolai Pralea, asistent medical principal și purtător de cuvânt al SAJ Iași.
(Sursa: ziaruldeiasi.ro)