FIE 2016: Şah-mat de nota 10 cu Karpov şi chitara magicianului Di Meola

0
163

Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional al Educaţiei s-a dovedit superioară celor anterioare din punctul de vedere al calităţii invitaţilor şi evenimentelor. Prezenţi la FIE 2016, Al Di Meola şi Anatoli Karpov sunt personalităţi pe care orice metropolă şi le-ar dori drept oaspeţi. Şi celelalte acţiuni din cadrul Festivalului au scos zeci de mii de ieşeni în stradă, pe pârtia de schi sau pe stadion.

 

Aflat la a treia ediţie, Festivalul Internaţional al Educaţiei (FIE) a reuşit să aducă, prin personalităţile prezente în cadrul programului cultural, un plus faţă de evenimentele organizate în anii trecuţi. Pentru acest an, organizatorul principal, Primăria Municipiului Iaşi, a asigurat un buget de 2,2 milioane lei, sumă ce s-a reflectat în calitatea invitaţilor. În premieră, Festivalul se desfăşoară pe parcursul unei luni, în intervalul 10 mai – 10 iunie.

 

Premiera Al Di Meola

Una dintre marile surprize ale FIE 2016 a fost prezenţa muzicianului american Al Di Meola. Celebrul chitarist a susţinut în premieră la Iaşi un concert pe scena din faţa Palatului Culturii. Artistul de muzică jazz-rock a reuşit sa ţină cu sufletul la gură spectatorii prezenţi la concert. În vîrstă de 61 de ani, Meola este considerat drept unul dintre cei mai buni „tehnicieni” ai chitarei, sursa de inspiraţie a acestuia fiind alt mare chitarist, Carlos Santana. În anii studenţiei a cântat cu trupa Chick Corea şi a câştigat de patru ori titlul de cel mai bun chitarist de jazz, conform Guitar Player Magazine Readers’ Poll.

 

O fetiţă asistă fermecată la Gala Extraordinară de Operă. O experienţă unică, pentru care există FIE 

Pârtia de schi, o scenă perfectă

O altă noutate a fost reprezentată de organizarea festivalului Rock’N’Iaşi, alt eveniment inclus în cadrul FIE. Pentru prima dată, evenimentul a avut loc în incinta pârtiei de schi din zona Sărărie. Amplasamentul a arătat că, pe viitor, pârtia poate să găzduiască concerte mult mai mari, zona fiind perfectă pentru astfel de evenimente. În weekend-ul 20-22 mai, pe scenă au urcat trupe ca Alternosfera, Implant pentru Refuz, God, Beauty and the Rat, Vrani Volosa şi multe altele.

 

Maestrul şahului a mutat la FIE

Pentru iubitorii şahului, o prezenţă unică a constituit-o fostul campion mondial  Anatoli Karpov. Aflat în România pentru a asista la Campionatul european feminin de şah, Karpov a venit şi în Iaşi, oraş unde sportul minţii are mare trecere, mai ales printre copii. Karpov a participat la prima Gală a Şahului Ieşean şi la deschiderea primei şcoli ieşene de şah – „Elisabeta Polihroniade” din cadrul Şcolii nr. 22 „B.P.Haşdeu”.

 

Hangariada, un brand

FIE a mai adus în atenţia publciului o serie de acţiuni ce pot deveni, cu uşurinţă, o carte de vizită a Iaşului. Festivalul de zbor Hangariada a strâns laolaltă mii de ieşeni interesaţi de acrobaţiile aviatice. După cum au declarat organizatorii, Hangariada este un festival outdoor ce îmbină arta cu aviaţia. Evenimentul a cuprins acţiuni de muzică, teatru, sculptură, pictură, dans, fotografie, activităţi aeronautice, planorism, acrobaţii aeriene etc.

 

Poezia, la loc de cinste

Săptămâna trecută, FIE a curprins şi a treia ediţie a Festivalului Internaţional  „Poezia la Iaşi”. Cunoscuta poetă Ana Blandiana a susţinut recitaluri alături de scriitori de peste mări şi ţări, cum ar fi Yao Hui (China), Jacques Fournier (Franţa), Fadwa Souleiman (Franţa), Adam Puslojic (Serbia), Gustavo Osorio (Mexic), Marilia Garcia (Brazilia), Bernie Higgins (Cehia), Milan Richter (Slovenia), Serghei Biliucov (Rusia), Christian Schenk (Germania), Matelain Davidson (Israel) sau Vasile Tărâţeanu (Cernăuţi). Poeţii prezenţi au participat la dezbateri de specialitate şi la întâlniri cu elevii din şcolile ieşene.

 

Opera a făcut, din nou, show

Duminica trecută, în cadrul unei Gale Extraordinare, Opera Naţională Română Iaşi a adunat mii de ieşeni pe esplanada Palatului Culturii. Invitaţi speciali au fost solista Elena Moşuc şi Mălina Ciobanu, ultima fiind elevă a Colegiului Naţional „Octav Băncilă” din Iaşi.

Cu două zile înainte, în cadrul Marşului Absolveţilor, pe stadionul „Emil Alexandrescu”, trei artişti în vogă au urcat pe scenă: Dj Antoine, Delia Matache şi Mihail Sandu. Evenimentul, de asemenea parte a FIE, este dedicat tuturor studenţilor din cadrul universităţilor ieşene.

 

Al Di Meola şi Anatoli Karpov au fost „sarea şi piperul” FIE 2016

Florin Cîntic: „Al di Meola, un eveniment uriaş”

Florin Cîntic, implicat în trecut în Fundaţia „Iaşi Capitală Culturală Europeană” a declarat pentru 7EST că este cert faptul că aducerea la Iaşi a lui Al Di Meola  a reprezentat capul de afiş al Festivalului. „Din păcate nu am urmărit evenimentele din cadrul FIE pentru că am fost plecat. Am văzut însă programul şi cred sincer că Al Di Meola a fost un uriaş eveniment muzical. Probabil, este cel mai important eveniment de jazz”, a precizat Cîntic.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments