Căutări disperate în zona staţiunii Durău, după ce o femeie de 56 de ani a dispărut de aproape 4 zile. Ultima oară a fost văzută sâmbătă dimineaţa, în apropierea unui hotel.
Familia nu mai are linişte, după ce femeia a lăsat acasă un bilet de adio. Notar public de profesie, ea este cercetată într-un dosar de fraudă şi, la începutul lunii, a fost condamnată la închisoare. Sentinţa nu este însă definitivă.
Ultima zi în care femeia a fost la serviciu, la un birou notarial din localitatea Podu Iloaiei, a fost joia trecută. A anunţat însă că nu se simte bine şi şi-a luat concediu medical. Rudele au găsit apoi un bilet de adio şi – îngrijorate – au anunţat poliţia.
Rudă: „Spuneau oamenii de aici care au fost la notar în ziua aceea că se simte rău, foarte rău şi că se grăbeşte să plece că îi e rău tare.”
Femeia este cercetată într-un dosar privind fraude cu terenuri, dosar în care sunt vizate mai multe persoane, inclusiv doi primari, un şef de post şi un angajat al oficiului de cadastru. În data de 9 iunie, Curtea de Apel Bucureşti a dat sentinţa, iar femeia a fost condamnată la 8 ani de închisoare cu executare. De asemenea, instanţa a decis ca prejudiciul de 700 de mii de euro să fie recuperat de la cei care au greşit. Hotărârea nu este însă definitivă. În dosar mai sunt judecaţi primarul din Dumeşti – Mihai Sabaiduc, un fost director de la Cadastru – Orest Oanea, un fost şef al postului de poliţie Dumeşti – Radu Guzu.
Vecină: „La începutul săptămânii am văzut-o în maşina ei. Avea o figură sobră, aşa. Păcat că se implica în lucruri neplăcute, păcat. Că oamenii uite aşa când au o profesie în loc să aplice legea şi să fie corecţi… păcat.”
Cunoştinţă: „Domnişoara care lucrează aici a spus că doamna notară este foarte bolnavă şi o bucată de timp nu va mai veni. Am auzit… s-au auzit zvonuri.”
Şi poliţiştii din Neamţ, şi cei din Iaşi, ajutaţi de salvamontişti, o caută pe femeie în zona muntoasă din staţiunea Durău, acolo unde a fost văzută ultima oară.
(Sursa: Știrile Pro TV)