Istoria se repetă: al doilea accident în care şi-au pierdut viaţa salvatorii de la SMURD Iaşi. Ce s-a întâmplat în urmă cu 10 ani

0
143

Un accident similar cu cel petrecut joi în Republica Moldova, când un elicopter SMURD Iaşi s-a prăbuşit, iar cele patru persoane aflate la bord au decedat, s-a petrecut la Iaşi în urmă cu aproape 10 ani.

 

În 9 ianuarie 2006, la câteva minute de la decolare, aparatul EC-135P2  s-a prăbuşit în zona Aeroportului din Iaşi. Toate cele patru persoane- pilotul  Valentin Mihai Stănescu (37 de ani), copilotul Augustin Popa (30 de ani) împreună cu medicul Liliana Puiu (37 de ani) şi asistenta Mioara Haută (30 de ani)- aflate la bordul elicopterului  SMURD Iaşi şi-au pierdut viaţa.

 

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi au demarat o anchetă în acest caz, iar după cinci ani de la producerea accidentului, au dispus neînceperea urmăririi penale. Magistraţii au stabilit că tragedia s-a produs din cauze pe care piloţii elicopterului  nu puteau să le prevadă.

 

După efectuarea unor expertize, anchetatorii au concluzionat că accidentul s-ar fi produs din cauza „sindromului dezorientării spaţiale“ (întâlnit în special la piloţii de elicopter) de care ar fi fost afectaţi cei doi piloţi. Potrivit specialiştilor, pilotul Valentin Mihai Stănescu  şi copilotul Augustin Popa nu ar mai fi avut o percepţie corectă asupra poziţiei şi a mişcării apartului, după ce au intrat într-o zonă cu ceaţă.

 Anchetatorii susţineau că  după ce au intrat într-o zonă cu vizibilitate redusă, pilotul ar fi efectuat un viraj şi ar fi ajuns la 190 de metri înălţime. Atunci Stănescu ar fi avut impresia că aparatul coboară, iar Popa că urcă.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments