Mii de fani şi-au luat rămas bun de la legendarul Muhammad Ali

0
102

Mii de oameni – fani şi personalităţi – şi-au luat rămas bun de la legendarul pugilist Muhammad Ali, condus pe ultimul drum, vineri, la Louisville, un eveniment plin de emoţie, relatează AFP.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al pugilistului decedat săptămâna trecută a fost purtat pe o distanţă de 30 de kilometri în Louisville, numeroşi admiratori ai legendarului Ali strângându-se pe parcurs pentru a-l omagia pe cel care le-a fost un idol, unii fani veniţi chiar din Africa şi din Asia. Au salutat trecerea lui Ali cu bannere, baloane, fotografii şi desene. Şi nu numeroase buchete de flori. Convoiul funerar, format din 20 de limuzine, şi-a făcut cu greu drum printre fani.

 

Printre cei aleşi pentru a purta sicriul s-au aflat actorul Will Smith şi foştii campioni Lennox Lewis şi Mike Tyson. Procesiunea s-a încheiat la cimitirul Cave Hill. La ceremonia de la Louisville în onoarea lui Muhammad Ali, au fost aleşi pentru a vorbi despre fostul pugilist fostul preşedinte american Bill Clinton şi actorul Billy Crystal. În urmă cu o zi, aproximativ 14.000 de persoane l-au omagiat pe Muhammad Ali la ceremonia funerară tradiţională musulmană desfăşurată la Louisville.

 

Muhammad Ali, pugilist de legendă şi activist, a încetat din viaţă la 3 iunie, la un spital din Arizona, din cauza unui şoc septic. El avea 74 de ani. Ali şi familia sa au plănuit înmormântarea de zece ani, dorind să se asigure că atunci când este cazul este onorată şi apartenenţa sa la islam, momentul fiind totodată adaptat cerinţelor culturii occidentale.

 

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments