Nesimițire. Măgăruș ținut zile întregi în soare, fără un stop de apă (VIDEO)

0
104

O localnică din Dej, județul Cluj, a alertat zilele trecute o asociație pentru protecția animalelor, în legătură cu un biet măgar ținut legat pe un câmp din apropiere, în bătaia soarelui, fără un strop de apă.

 

Femeia a văzut animalul aproape leșinat pe caniculă în mijlocul câmpului și i-a cărat apă zilnic, dar, cum proprietarul acestuia nu mai apărea și măgarul risca să moară deshidratat, această a anunțat până la urmă o societate pentru protecția animalelor, scrie Dejeanul.ro.

 

Cei de la asociația Anima Pro Terra au mers să vadă dacă cele spuse de femeie se adeveresc, iar, din păcate, lucrurile s-au confirmat, animalul fiind ținut legat în soare zile la rând, fără că stăpânul să se intereseze de soarta lui.

 

 

Conform celor de la asociație, a fost anunțata și poliția, însă oamenii legii i-au sfătuit să îi caute proprietarul chiar ei. Între timp, seară de seară, voluntarii i-au cărat apă în câmp măgărușului, iar astăzi au anunțat din nou Poliția, în speranța că lucrurile se vor rezolvă și animalul va putea fi luat din câmp, fără că mai apoi proprietarul acestuia să îi acuze de furt. Dacă va fi identificat, stăpânul măgarului riscă să fie cercetat penal.

 

(Sursa: libertatea.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments