Nicușor Dan cere renumărarea voturilor în mai multe secții de votare din sectorul 1

0
73

Uniunea Salvați Bucureștiul depune la Biroul Electoral al Sectorului 1 o cerere de renumărare a buletinelor de vot în 5-10 secții, invocând discrepanțe statistice, a anunțat, luni seara, liderul USB, Nicușor Dan.

 

„Toată ziua au lucrat colegii mei, azi, la o cerere de renumărare a voturilor din 5-10 secții de votare din Sectorul 1. Cred că la ora asta s-a depus — urma să se depună. Am indicat niște discrepanțe statistice. Sperăm ca Biroul Electoral al Sectorului să admită și să renumere în câteva secții de votare. (…) În situația în care se descoperă că, sistematic, cifrele nu corespund cu buletinele, se va trece la o renumărare mai mare”, a spus Nicușor Dan, la un post de televiziune, potrivit Agerpres.

 

El a adăugat că USB a avut inițial delegați în toate secțiile de votare din Sectorul 1, dar că nu a fost vorba de membri de partid, ci de persoane care și-au oferit ajutorul. O parte dintre acestea s-au retras, inclusiv pentru a participa la concertul Maroon 5, care a avut loc duminică seara în București.

 

„Nu puteam să îi mai înlocuim, pentru că era o dată limită până la care se propuneau și au rămas niște secții în care nu am avut pe nimeni”, a precizat el.

 

Candidata Uniunii Salvați Bucureștiul la Primăria sectorului 1, Clotilde Armand, a câștigat în secțiile de votare în care USB a avut observatori, dar a pierdut în celelalte, a precizat, luni, Nicușor Dan, într-o postare pe facebook.

 

„Câteva numere, fără comentarii. În sectorul 1 au fost 163 de secții. Am avut delegați în 126 de secții. În ele Clotilde Armand a câștigat cu 76 de voturi (medie 0,6 voturi / secție pentru noi). Nu am avut delegați în 36 de secții. În acestea PSD a câștigat cu 1.755 de voturi (medie 46 voturi / secție în defavoarea noastră)”, a scris liderul USB.

 

Duminică seara, datele unui sondaj realizat la ieșirea de la urne arătau că în sectorul 1 cele mai multe voturi le-a primit Clotilde Armand (USB) — 31,4%, urmată de Daniel Tudorache (Alianța PSD+UNPR) — 30,5%.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments