Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a decis miercuri să creeze o comisie de anchetă pentru dezvăluirile ‘Panama Papers’ privind informații detaliate despre companii offshore și beneficiarii lor. Comisia specială de anchetă a PE va avea 65 de membri și 12 luni la dispoziție pentru a prezenta un raport.
Ea va investiga presupusele contravenții și greșeli de administrare în aplicarea de către Comisia Europeană sau de către statele membre a legislației UE privind spălarea de bani, evitarea taxelor și evaziunea fiscală. O anchetă realizată de către circa o sută de publicații din întreaga lume în legătură cu 11,5 milioane de documente a dus la dezvăluirea de conturi în paradisuri fiscale aparținând unor 140 de responsabili politici sau personalități.
Documentele, regrupate sub denumirea de ‘Panama Papers’, au provenit de la casa de avocatură Mossack Fonseca, având sediul în Panama. Potrivit Consorțiului internațional al jurnaliștilor de investigații (ICIJ), ce a reunit pentru această activitate 370 de jurnaliști din peste 70 de țări, mai mult de 214.000 de entități offshore au fost implicate în operațiuni financiare în peste 200 de țări și teritorii din întreaga lume, precizează Agerpres.
(Sursa: dcnews.ro)