Grindina a făcut prăpăd, aseară, în comuna Victoria din județul Iași. Potrivit primarului Daniel Crețu, din primele estimări, cel puțin 100 de case au fost distruse de gheață, iar sute de hectare de teren au fost compromise.
„30 de minute a ţinut toată această catastrofă. Gheaţa foarte mare a distrus acoperişurile, cred că sunt 100 de case, dar vom vedea astăzi la lumină câte sunt. Într-adevăr, sunt sute de hectare de recoltă distruse, dar problema o reprezintă casele oamenilor, unde nu mai pot locui deloc. După ce a plouat cu gheaţă, au venit şuvoaie cu apă, ca şi cum a fost rupere de nori, şi au distrus totul în casele oamenilor”, spune primarul din Victoria.
Foto: Facebook
Daniel Crețu a mai declarat că 30 de copii și 10 adulți din satul Icușeni au fost evacuați din locuințe și cazați noaptea trecută la școala din localitate.
„M-am rugat eu de mame să meargă să stea cu copii la şcoală. Greu s-au lăsat duşi, nu vor, vor acasă, dar într-un final aceşti copii au fost duşi la şcoală şi au stat acolo pe saltele, cum am improvizat noi. Sunt mulţi copii, am zis să putem cumpăra câte ceva să le ducem: nişte conserve, carne, pâine, apă, nişte cornuri, ceva să mănânce că nu mai au nimic. Gheaţa a distrus totul, absolut tot ce aveau: făină, ce aveau prin magazie. Gheaţa a fost mare, oul de găină e mic. Eu sunt tânăr, dar oameni de 75 de ani din satul Luceni nu au văzut de când sunt ei aşa ceva”, a mai spus edilul.
Bălțați (Foto: Facebook/Radar Iasi Oficial)
Și la Târgu Frumos, dar și în localitățile Ion Neculce și Popricani din județul Iași gheața a fost, pe alocuri, cât oul de găină, făcând pagube importante.
Pasaj Frumoasa (Foto: Facebook/Radar Iasi Oficial)
În municipiul Iași mai multe curți din Manta Roșie și de pe Șoseaua Nicolina au fost inundate.
(Sursa: radioiasi.ro)