Procurorii care anchetează prăbușirea elicopterului SMURD în Moldova vin la Iași

0
87

Ancheta privind accidentul aviatic produs la data de 2 iunie 2016 în localitatea Haragîș, Republica Moldova, soldat cu decesul a patru persoane, continuă la Iași și la Bacău.

 

„În cursul zilei de astăzi, un procuror militar al Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se va deplasa la Iaşi şi, ulterior, la Bacău în vederea audierii aparţinătorilor victimelor. Totodată, acestora le vor fi predate obiecte ce au aparţinut persoanelor decedate”, se arată într-un comunicat al Parchetului General.

 

Urmează a fi desigilată pompa de la care s-a alimentat elicopterul înainte de plecarea în misiune în Republica Moldova şi vor fi ridicate probe de combustibil în vederea dispunerii unei constatări tehnico-ştiinţifice fizico-chimice.

 

De asemenea, au fost finalizate demersurile în vederea aducerii în ţară a epavei elicopterului.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments