Răzbunarea fiului dezmoștenit. Un suceavean a dat foc casei părintește când a aflat că nu el este moștenitorul

0
99

Foto: ISU Suceava

Un bărbat de 61 de ani din comuna suceveană Vereşti s-a urcat în podul casei mamei sale unde a provocat un incendiu, deoarece a aflat că nu lui îi va revine locuinţa părintească după decesul bătrânei. Pompierii au intervenit rapid şi au reuşit să stingă flăcările înainte ca acestea să se extindă la întreg imobilul.

 

Militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava, sprijiniţi de lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Fântânele, au intervenit cu două autospeciale pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit la gospodăria Veronei A., de 85 de ani, din satul Bursuceni, comuna Vereşti.

 

La sosirea pompierilor, flăcările se manifestau în interiorul podului casei şi exista pericolul de propagare la întreaga locuinţă şi la anexele gospodăreşti. În urma deflagraţiei au ars materiale combustibile depozitate în podul casei şi astereala din lemn pe o suprafaţă de 60 de metri pătraţi. S-au degradat acoperişul şi finisajele interioare, paguba fiind estimată la 3.000 de lei. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat casa bătrânei.

 

Pe fir au intrat poliţiştii, care au aflat că incendiul a fost provocat de Vasile J., de 61 de ani, din localitate, fiul femeii. Acesta fiind nemulţumit de faptul că nu va primi ca moştenire casa părintească s-a gândit să se răzbune şi să dea foc locuinţei. Astfel, bărbatul s-a urcat în podul casei, unde femeia avea depozitate mai multe materiale textile şi cartoane, cărora le-a dat foc cu un chibrit.

 

Vasile J. a fost diagnosticat cu „tulburare afectivă bipolară – sindrom depresiv anxios”. Pe numele lui, oamenii legii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere.

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments