Romeo Olteanu e un parazit plătit lunar cu 3.800 de lei net, fără să stea nicio oră pe zi la serviciu. Acest individ ar trebui să aibă raport de activitate la sfârşitul zilei, ca să fie clar că nu are nimic de făcut şi dat afară. E o jignire la adresa miilor de oameni care se spetesc în firme private pe 1.500 de lei/lună sau chiar mai puţin. E o jignire pentru rezidenţii din spitale care învaţă zi şi noapte, timp de 10-12 ani neîntrerupţi, fac gărzi, stau mii de ore în picioare prin saloane şi sunt plătiţi cu 300 de euro lunar.
Olteanu e director la SC Fotbal SA, chipurile societate de interes public care mai administrează doar patru spaţii comerciale din oraş. De o săptămână trecem pe la biroul lui, ca să vedem ce face, şi nu l-am găsit nici măcar o singură zi la serviciu. „Am treabă”, spune sfidător.
De trei săptămâni, îi adresăm întrebări oficiale legate de banii mei, ai tăi, ai lui, ai tuturor și ne spune că nu are timp, că datele sunt confidenţiale, că mai are nevoie de consultaţii juridice, că n-are chef. La SC Fotbal, cu patru spaţii mari şi late administrate, e ditamai Consiliu de Administraţie, maşina de serviciu, şofer, cote de benzină, deconturi pe mese de prânz. Vreo 30% din banii strânşi le revin tot lor, e sfidare pe faţă.
În acele spaţii sunt nişte chiriaşi ţinuţi la secret, care au făcut contracte la preţuri mici şi le-au subînchiriat la tarife ţinute tot la secret. SC Fotbal termina 2015 cu profit de 120.000 de lei, din patru spaţii administrate! Cum să faci profit dintr-o simplă intermediere a mutării banilor dintr-un buzunar public (Primărie), într-un alt buzunar public (CSMS Iaşi)? Iar sumele strânse sunt ridicole.
Ce democraţie e cea în care eu îmi vărs năduful pe Facebook, într-un mod penibil, pentru că altfel n-am cum sensibiliza aşa-zisul leadership local, în timp ce informaţiile rămân secrete, Olteanu rămâne cu salariul de asistat de lux, sorbindu-şi elegant cafeaua, cu degetul mic ridicat, pe nişte terase exclusiviste, iar primarul Mihai Chirica rămâne impasibil, captiv găştii din partid, ca o prinţesă închisă în turn, cerându-ne să-l înţelegem? De fapt, ieşenii nu l-au votat pe el, ci Sistemul, e alegerea noastră, el însuşi e prins în lanţuri, deci trebuie să-l înţelegem. Asta e o democraţie fragilă, mai mult din gură.
SC Fotbal e un mic apendice din imensul labirint intestinal al administraţiei. Mic fiind, e uşor de exemplificat. Lăsaţi orice speranţă, voi ce intraţi aici!