Concursul Național de Educație Ecologică Școala Zero Waste ediția 2016 a ajuns la final. În cele 6 săptămâni de concurs, cei 13.773 elevi participanți la competiție au colectat 125 de tone de deșeuri reciclabile, dintre care 105 tone de maculatură și aproape 9 tone de deseuri, au organizat sute de activități cu caracter ecologic dintre care menționăm 54 de acțiuni de ecologizare a zonelor din apropierea școlilor, dar și în afara localităților sau pe cursurile de apa precum și peste 70 acțiuni de plantare de copaci sau de înfrumusețare a școlilor și localităților.
Elevii au creat și distribuit în comunitatea locala mii de pliante și afișe cu informații educative privind colectarea selectivă, au realizat numeroase filmulețe educaționale, scenete si ateliere de reciclare creativă.
Editia 2016 a Concursului National de Educatie Ecologica Scoala Zero Waste a pus accentul pe realizarea de activitati cu caracter educativ si mai putin pe colectarea efectiva a deseurilor reciclabile. Actiunea de colectare face parte din procesul educational: invatam in timp ce facem. Multumim partenerului Continental pentru implicarea în proiect și pentru premiile oferite.
Premiul I si Trofeul “Scoala Zero Waste” 2016– Tabla interactiva si videoproiector
Liceul Teoretic „Traian Vuia” din Făget, Județul Timiș
Premiul II– Calculator si imprimanta multifunctionala
Liceul Tehnologic Turceni, Județul Gorj
Premiul III – Videoproiector
Şcoala Gimnazială Nr.1 din Câmpeni, Județul Alba
3 tablete pentru profesorii coordonatori ai școlilor câștigătoare
Premiile speciale la concursul de lucrari cu tema „Probleme actuale de mediu întâlnite în localitatea mea și rezolvarea lor de către mine si prietenii mei”, au fost castigate de:
Andrada-Mădălina MARTINIUC, clasa a VII-a B Liceul cu Program Sportiv Botosani – categoria Desen
Diana POENARU, Clasa a VI-a B Şcoala Gimnazială Nr. 24 Timişoara – categoria Eseu
Cei mai dedicati si implicati elevi din cadrul primelor 5 scoli clasate – celor trei premiate li se adauga Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Structura Scoala Gimnaziala Nr. 2 Lupeni, Județul Hunedodara și Școala Gimnazială „Ion I. Graure” din Bălteni, Județul Olt – împreună cu profesorul coordonator vor participa în perioada 17 – 21 August la Tabăra ”Zero Waste School Camp” organizată lângă Timișoara. Dintre acești elevi vor fi desemnații câștigătorii ediției 2016 a Concursului. Selecția acestor elevi se va face în urma unui mini-concurs pe o temă dată.
Școala Zero Waste” este un concurs de educație ecologică destinat tuturor elevilor din școlile cu clasele I – VIII din România. Concursul dă posibilitatea elevilor și școlilor să contribuie la protejarea mediului și reducerea poluării și în același timp să concureze pentru câștigarea premiilor puse în concurs. Ajuns la a4-a editie, a implicat in competitia din acest an 142 de școli din 30 de județe.