Soţia lui Dan Condrea, Uliana Ochinciuc, şi fostul partener de afaceri al acestuia, Miron Panaitescu, au ajuns joi dimineaţă la DNA pentru a fi audiaţi într-un dosar de corupţie. În acelaşi dosar a fost citat şi fratele Ulianei Ochinciuc. Tot la DNA se află şi directorul general al Hexi Pharma, Flori Dinu.
Ea este anchetată de Parchetul General în arest la domiciliu în dosarul Hexi Pharma pentru săvârşirea a 99 de infracţiuni de înşelăciune în formă continuată, 29 de infracţiuni de înşelăciune şi participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.
‘Flori Dinu, în calitate de director general al Hexi Pharma, având atribuţii în special pe partea de vânzări desfăşurată de societate, la instigarea numitului Dan Alexandru Condrea şi cunoscând că produsele comercializate nu respectă specificaţiile din etichete, a coordonat întreg personalul care a promovat produsele şi a intermediat activitatea de negociere şi încheiere de contracte de furnizare, inducând în eroare reprezentanţii unităţilor medicale care au achiziţionat produsele. Faptele au fost comise prin utilizarea de mijloace frauduloase, reprezentate de etichetele produselor neconforme, precum şi ofertele transmise unităţilor înşelate, direct sau prin intermediul portalului e-licitatii.ro’, se arăta într-un comunicat al Parchetului General transmis în 28 mai.
Potrivit comunicatului citat, prejudiciul produs în patrimoniul persoanelor vătămate se cifrează la valoarea de peste 28 de milioane de lei, fiind aferent produselor constatate ca fiind neconforme, furnizate conform contractelor încheiate în intervalul iunie 2012 – aprilie 2016 între persoana juridică suspectă şi numeroase unităţi sanitare.
‘Probatoriul administrat în cauză până la acest moment a relevat faptul că inculpata Flori Dinu, prin activitatea sa de conducere şi coordonare a departamentului de vânzări al Hexi Pharma şi asigurarea vânzării către mai multe unităţi sanitare a unor produse neconforme, a împiedicat în intervalul menţionat luarea de către persoanele vătămate a măsurilor privitoare la prevenirea şi combaterea bolilor infectocontagioase, faptă ce a avut ca urmare răspândirea unor asemenea boli’, au constatat procurorii.
(Sursa: dcnews.ro)