Studenții de la UMF Iași, moment de reculegere în memoria celei care le-a fost un PROFESOR MODEL

0
100
FOTO: evz.ro

FOTO: evz.ro

Comemorăm cu durere pe membrii comunității noastre academice atunci când nu mai sunt printre noi, iar când viața lor a fost curmată prematur, regretul nostru este profund. Învățăm studenții să se dedice profesiei de medic, dar când ei se pierd la datorie considerăm că jertfa lor este totală.

 

Doctor Mihaela Dumea s-a născut în data de 8 noiembrie 1977, la Iași. Și-a finalizat studiile universitare în anul 2003, fiind apreciată de profesori și iubită de colegi. Prin muncă și tenacitate, devine în anul 2004 medic rezident în specialitatea de Medicină de Urgență. Această etapă de pregătire este finalizată cu titlul de medic specialist în anul 2008. Cu devotament pentru profesie și dragoste pentru studenți, devine, în același an, preparator universitar la disciplina de Medicină de Urgență din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași.

A desfășurat o activitate continuă de formare prin cursurile de specialitate urmate atât în țară, cât și în străinătate. Numeroasele congrese din România și Italia, la care a participat cu rezultatele activității profesionale și de cercetare, au făcut-o și mai cunoscută.

 

S-a dedicat profesiei de medic urgentist atât în cadrul Serviciului UPU al Spitalului Clinic Județean de Urgențe „Sf Spiridon”, cât și al celui SMURD.Devotată și curajoasă, aceasta a efectuat numeroase misiuni prin participarea la intervențiile cu elicopterul SMURD.

 

A fost un model pentru studenți, prin atașamentul față de această datorie de dascăl, sprijinindu-i în acțiunile de voluntariat, pe care ea însăși le-a desfășurat în timpul perioadei de studenție.Și-a petrecut clipele cu multă dăruire pentru semenii săi, în calitatea sa de medic, cadru didactic și de mamă. Ca unui adevărat erou, viața i-a fost curmată prematur la datorie. Medicul Mihaela Dumea a știut ce înseamnă sacrificiul până în ultima clipă. Durerea întregii comunități academice, a celor pe care i-a salvat și a familiei reprezintă dovada că a fost un om desăvârșit.

 

COMUNITATEA ACADEMICĂ A UNIVERSITĂȚII DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE „GRIGORE T. POPA” IAȘI

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments