Telescaunul de la Ciric – milioane de lei cheltuite și o pădure tăiată pentru o investiție ratată

0
203

Foto: Ziarul de Iași

Telescaunul de la Ciric este exemplul clasic al investițiilor pe fonduri europene făcute fără logică și în bătaie de joc. Indiscutabil, este unul dintre cele mai proaste proiecte din România.

 

Proiectul a fost inaugurat în 2013 şi chiar de la început a atras opinii critice pe de o parte din cauza costurilor ridicate – 6,4 milioane de lei, pe de altă parte din cauza traseului şi a priveliştii.

 

Telescaunul de la Iaşi are doar 370 de metri, fiind cel mai scurt traseu din ţară, pe care îl parcurgi în 6 minute. În plus, peisajul constă în admirarea unor trunchiuri de copaci. Inevitabil, vizitatorii sunt dezamăgiţi de această investiţie.

 

De altfel, încasările realizate la telescaun sunt extrem de mici, astfel că investiţia ar putea fi amortizată în câteva sute de ani. Anul acesta, telescaunul a adus municipalităţii venituri de numai 4.600 de lei, arată „Adevărul”, asta însemnând că mai puţin de o mie de persoane s-au plimbat cu telescaunul.

 

În luna iunie, când la zonele de agrement s-au înregistrat venituri substanţiale, telescaunul a adus numai 2.171 de lei.

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments