Unii dintre liceeni nu mai susţin o probă la Bacalaureat

0
48

Peste 55 000 de elevi şi-au echivalat până în prezent proba de Competenţe Digitale de la Bacalaureat cu ECDL – European Computer Driving Licence. Liceenii care deţin ECDL PROFIL BAC nu mai susţin această probă în cadrul examenului de maturitate. Un număr de 137.344 de absolvenţi de liceu s-au înscris la sesiunea de vară (iunie – iulie 2016) a examenului de Bacalaureat, care a început astăzi.

 

ECDL este cel mai răspândit standard global de certificare a competenţelor digitale, recunoscut la nivel internaţional în 150 de ţări, cu peste 14 milioane de persoane înregistrate în program. În afara Europei, certificarea este cunoscută sub numele ICDL (International Computer Driving Licence).

 

Începând cu anul școlar 2009 – 2010, în România s-a introdus proba de Competenţe digitale la Bacalaureat, obligatorie pentru toţi liceenii. Profilul ECDL pentru BAC se adresează elevilor care doresc să echivaleze proba de Competenţe digitale din cadrul Bacalaureatului cu Permisul ECDL şi astfel, să nu mai susţină acest examen.

 

Ministrul Educaţiei, domnul Adrian Curaj, declara, adresându-se elevilor în cursul lunii mai, că examenul de validare a competenţelor digitale din cadrul Bacalaureatului Naţional nu ar mai trebui să fie unul formal: „Este important să avem certificate de calitate, iar cei care faceți IT știți bine ce valoare au certificatele — validează cu adevărat niște competențe, certificate puternice cu care vă puteți duce și negocia jobul, poziția, participarea în diverse locuri. Aș vrea ca de la anul — că anul acesta nu pot influența –  echivalarea să fie în continuare, dar, pe de altă parte, examenul de validare a competențelor digitale să nu mai fie unul formal. (…) cred că trebuie să avem încredere că dumneavoastră, când absolviți, aveți competențe necesare dacă decideți să le validați sau să le folosiți mai târziu„.

 

Nu există niciun motiv particular datorită căruia tinerii s-ar putea naşte alfabetizaţi digital, aşa cum nu există un argument conform căruia ei ar fi în stare să conducă nativ un automobil sau, firesc, să se nască ştiind deja să scrie şi să citească. Alfabetizarea digitală, la fel ca şi alfabetizarea convenţională, reprezintă ceva ce trebuie învăţat.  Studiile practice arată că tinerii nu deţin competenţe digitale în mod intrinsec pentru a utiliza tehnologia în siguranţă şi eficient, iar aptitudinile dobândite în mod informal sunt susceptibile de a fi incomplete. Aceştia nu îşi pot construi abilitățile digitale fără sprijin prin instruire şi educaţie. Tinerii sunt incurajati să opteze pentru instruire şi certificare IT la standard internaţional în situaţia în care, astăzi, aptitudinile IT sunt obligatorii pentru a face faţă cerinţelor de pe piaţa muncii. Dovedirea competenţelor digitale şi încrederea în propriile abilităţi pot fi asigurate doar prin obţinerea unei certificări cu recunoaştere globală.

 

 

ECDL PROFIL permite candidaţilor să îşi construiască un profil de module ECDL în funcţie de propriile nevoi. În acest fel, este posibilă certificarea ECDL exact pe competenţele pe care un anumit job sau program de studiu le cere. Au fost create două Profiluri ECDL destinate elevilor – Permisul ECDL PROFIL START BAC şi Permisul ECDL PROFIL BAC, care pot fi dezvoltate apoi permanent.

Programa pentru evaluarea competenţelor digitale şi obţinerea ECDL PROFIL BAC adresat elevilor corespunde materiei pe care liceenii o parcurg în cadrul orelor de TIC din programa şcolară pentru clasele a IX-a şi a X-a. Astfel, ei se pot pregăti chiar în cadrul orelor de la şcoală pentru obţinerea unei certificări cu recunoaştere internaţională. Având deja Permisul ECDL PROFIL BAC, elevii pot solicita în clasa a XII-a echivalarea probei de competenţe digitale.

 

ECDL ROMANIA

ECDL ROMANIA este Operatorul Naţional al licenţei ECDL în România, cu o reţea de peste 700 de centre de instruire şi testare acreditate pe întreg teritoriul ţării, asigurând tuturor oportunitatea de a obține și de a-și certifica la un anumit nivel competențele digitale.  În reţeaua de Centre de Testare Acreditate ECDL se regăsesc instituţii de învăţământ (universităţi, licee, şcoli), centre de pregătire pentru administraţie şi centre de pregătire profesională din toate oraşele mari ale ţării. Peste 270 000 de candidaţi s-au înscris în programul ECDL  la nivel naţional şi au fost eliberate mai mult de 210 000 de Permise ECDL în România.

Calitatea şi reputaţia ECDL sunt construite pe aproape 20 de ani de experienţă în a asigura programe de certificare în 40 de limbi vorbite în întreaga lume. Succesul ECDL se bazează pe inovarea continuă în dezvoltarea de programe de certificare, pe angajamentul pentru metodologii riguroase de testare şi  aderarea consecventă la standardele ECDL de asigurare a calității.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments