Strada Rideau – una dintre principalele artere ale capitalei canadiene Ottawa – s-a prăbuşit, miercuri la amiază, pe o întindere de peste 10 metri, practic pe toată lărgimea ei, la o adâncime de 5 metri.
A fost necesară evacuarea unui imobil cu locuinţe, a unui hotel şi a unui centru comercial, relatează AFP.
„Nu avem de deplâns nicio victimă sau vreo persoană dispărută”, a declarat primarul oraşului, Jim Watson, dar o maşină a fost înghiţită de groapă.
La originea acestei căderi ar fi ruptura unei instalaţii de canalizare, au estimat autorităţile, fără a exclude impactul potenţial al construirii unei linii subterane a metroului.
Groapa impozantă – care se află la intersecţia a două dintre cele mai frecventate artere ale capitalei canadiene, la câteva sute de metri de Parlament şi de birourile premierului – provoacă deja importante perturbări în traficul cotidian rutier şi pietonal.
Dacă lucrările de refacere a străzii se vor prelungi, organizarea summit-ului Americilor cu prezenţa preşedinţilor Pena Nietos (Mexic) şi Barack Obama (SUA), precum şi a premierului canadian Justin Trudeau ar putea fi de asemenea perturbată.
Primarul capitalei Ottawa a minimalizat incidentul, estimând că în ultimele 12 luni „a existat probabil în fiecare săptămână câte o imensă gaură într-un oraş în America de Nord şi în lumea întreagă”.
Într-adevăr, acest gen de întâmplare nu este chiar neobişnuită. Luna trecută o maşină parcată pe o stradă din Londra a fost înghiţită de o groapă imensă apărută din senin. Iar în noiembrie 2015, o groapă uriaşă a înghiţit 12 maşini în parcarea unui restaurant din statul american Mississippi, după ce asfaltul s-a surpat.
Amintim desigur şi surparea din Bucureşti de la Eroilor, care a ţinut două luni circulaţia blocată şi locatarii evacuaţi.
(Sursa: ziare.com)