În fiecare an, studenții și cadrele didactice de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIAȘI) www.tuiasi.ro au ocazia să cunoască profesori de la universități europene de top în cadrul școlilor internaționale de vară desfășurate în parteneriat cu instituțiile de învățământ partenere. O parte dintre cei care au participat anul acesta la școlile de vară de la TUIAȘI ne-au povestit experiența lor.
În perioada 9 – 27 mai 2016, TUIAȘI și Universitatea A Coruna din Spania au organizat o școală internațională de vară axată pe probleme de mediu, energii regenerabile, orașe moderne și eficiente din punct de vedere al consumului de energie.
Andreea, doctorand la Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului
„Este prima școală de vară la care particip, la recomandarea coordonatorului de doctorat. Am învățat multe lucruri noi, chiar dacă unele subiecte nu au fost pe tema mea de doctorat, dar a fost interesant să aflu despre ele și în viitor cred că voi mai participa la alte școli de vară.”
Alexandra, Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată
„Participând la acest curs care s-a desfășurat în limba engleză, mi-am îmbogățit vocabularul și am aflat multe lucruri foarte interesante și din punct de vedere tehnic. ”
Dumitrița, doctorand în anul I la Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului
„Mi s-a părut foarte interesant și am învățat foarte multe lucruri noi. Am considerat această participare ca o oportunitate de a cunoaște noi studenți, precum și profesori din diverse țări. Consider că îmi este și îmi va fi utilă participarea la acest curs și pe viitor, pentru formarea mea ca viitor specialist.”
Și profesorii de la TUIAȘI au avut posibilitatea să participe la un modul de două săptămâni în cadrul acestei școli de vară, intitulat English as a Medium of Instruction (Engleza ca mediu de instruire).
Marius Brânzilă, Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată
„Am apreciat foarte mult atât deschiderea profesorilor, cât și abordarea lor cu privire la modul de predare și de a-i face pe studenți să fie mai aproape de profesori. Ne-au oferit informații despre cum să învățăm și cum să predăm, cum să performăm, să fim buni actori în relația cu studenții, cum să-i atragem înspre lucrurile pe care noi le facem și spre specializările de la facultăți. Mi-a plăcut modul în care au abordat problematica metodelor de predare, într-un alt fel decât suntem noi obișnuiți, mult mai deschis și mai interactiv.”
Lidia Alexa, Departamentul Inginerie și Management, Facultatea de Textile-Pielărie și Management Industrial
„Totul pentru mine a fost nou și foarte util. Mi-am dat seama că sunt multe lucruri la care mai trebuie să lucrez, prin prisma procesului de predare și de interacțiune cu studenții, de a face lucrurile mai interactive și nu de a mă axa doar pe partea informațională și de conținut, ci și pe partea de proces, să-i ajut pe ei să înțeleagă imaginea de ansamblu, iar ulterior cum să utilizeze conceptele.”
Ovidiu Ivanov, Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată
„Specialiștii care au venit aici, care vorbesc un anumit nivel de engleză, m-au ajutat foarte mult, au identificat anumite obiceiuri de care eu nu eram conștient, de exemplu că vorbesc prea repede. Ne-au învățat despre pronunție, de exemplu, ca să nu mai punem la socoteală informațiile privind procesul didactic, anumite concepte didactice pe care poate noi le știam inconștient, dar nu le puteam da un nume. Ni le-au prezentat într-o altă formă și ne-au învățat cum să le folosim mai departe în activitatea noastră, ceea ce e un lucru foarte util.”
Studenții de la Facultatea de Știința și Ingineria Materialelor au putut participa și anul acesta, în perioada 20 – 24 iunie 2016, la școala de vară, ADVANCES IN HEAT TRANSFER ENHANCEMENT: FROM BASIC TO NANO. aflată deja la a IV-a ediție, organizată de prof. univ. dr. habil. Alina Adriana Minea, ocazie cu care au cunoscut profesori din România, Italia, Bulgaria, Austria și Portugalia.
Dumitru, masterand
„Ai posibilitatea să întâlnești experți din domeniu, în funcție de tema școlii de vară, fără a încerca să-i contactezi pe cont propriu. A fost o oportunitate de a cunoaște oameni de excepție cu renume național sau mondial, multe persoane cu care am interacționat fiind cunoscute în foarte multe țări, dar și de a primi informații atât la nivel basic, care au pus bazele acestei teme acum zeci de ani în urmă, cât și elemente care ne vor reprezenta mâine în această temă. Anumite experimente care au fost prezentate aici vor defini piesele sau sistemele de mâine. Ai ocazia să întâlnești oameni de excepție și ocazia să înveți lucruri extraordinare și de actualitate din domeniul de care ești interesat.”
Diana, masterand
„Este primul an, anul I de master, în care am făcut cunoștință cu acest domeniu, pentru că am studiat altul până acum. Școala de vară m-a ajutat să-mi structurez mai bine cunoștințele și să înțeleg atât partea teoretică, cât și pe cea practică, în care se aplică tot ce învățăm noi. Bineînțeles, am avut ocazia să întâlnesc profesori din alte facultăți, să vorbesc cu dumnealor și eventual să ținem legătura în continuare, pentru că sunt interesată de un doctorat în domeniu.”
Tudor, doctorand
„Scopul principal este stabilirea unor legături între studenți și de asemenea între studenți și profesori, cu posibilitatea de a progresa în cercetările fiecăruia. De exemplu, în doctoratul meu, am inițiat o legătură foarte bună cu profesorul din Austria, care și-a manifestat interesul de a mă ajută în cercetarea pe care o voi face. Ulterior am discutat, mi-am prezentat tema și dumnealui a fost foarte receptiv, oferindu-și sprijinul pentru a-mi continua cercetările.”
În curând își va deschide porțile cea mai longevivă manifestare academică de vară, organizată în cadrul Universității Tehnice ”Gheorghe Asachi”, a XVI-a ediție a Cursului Academic de Vară, sub organizarea BEST (Board of European Students of Technology) Iași, Asociație a studenților tehnici din instituția de învățământ ieșeană.
Evenimentul „Healthy is the new cool. Give it a try!” va avea loc în Iași, în perioada 7-16 iulie 2016 și va reuni într-un mediu creativ și plin de energie, peste 20 de studenți din universități tehnice europene și de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași.
Cu sprijinul profesorilor din cadrul Facultății de Inginerie Chimică și Protecția Mediului, participanții vor călători prin fascinanta lume a produselor cosmetice și alimentare, de la microbiologia produselor până la strategiile de marketing adaptate la specificul consumatorului. Evenimentul va îmbina activitatea academică cu latura interculturală (activități sportive, seară internațională, seară românească, tururi de oraș, excursie în zona muntoasă a Moldovei).
Înscrie-te la TUIAȘI, pentru că doar AICI îți vei putea dezvolta pasiunea pentru disciplinele tehnice și vei afla informații despre cele mai noi descoperiri și tehnologii în domeniile care te interesează, vei trăi experiențe academice internaționale interactive care îți vor deschide noi orizonturi de cunoaștere, dar și o memorabilă viață de student în campusul Tudor Vladimirescu!