Astăzi vremea va fi caniculară în sud, est şi centru, dar şi în celelalte regiuni va fi destul de cald. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 29 şi 37 de grade, iar disconfortul termic va fi accentuat în cea mai mare parte a ţării.
După-amiaza şi seara, mai ales în zonele de deal şi de munte, îşi vor face apariţia aversele, cu descărcări electrice şi vânt. Izolat, cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi va cădea grindină.
Și locuitorii Capitalei vor avea parte de vreme caniculară, cu 37 de grade la umbră, aşa că disconfortul termic va fi destul de mare. Spre seară norii se vor înmulţi şi nu este exclus să apară şi câţiva stropi de ploaie. Presiunea aerului nu se va modifica semnificativ.
Joi, vineri, sâmbătă. În zilele următoare arşiţa se mai domoleşte. Totuşi, valori de 35-36 de grade se vor atinge, izolat, prin vestul şi sudul ţării. Ploile în aversă vor cuprinde treptat toate regiunile, mai ales după-amiaza şi seara. Acestea vor fi însoţite de fenomene electrice, rafale puternice de vânt şi grindină.
Și la București, în perioada următoare, temperaturile vor scădea uşor, de la 35 la 31 de grade Celsius. Vremea va fi caldă şi pe parcursul nopţilor, când se vor înregistra în jurul a 19 grade. În ceea ce priveste ploile, acestea vor apărea cu precădere vineri, după-amiaza şi seara.
(Sursa: digi24.ro)