Aeroportul Internaţional Iaşi, gazda unui eveniment european de aviaţie

0
191

Astăzi, 20 iulie 2016, este ziua Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, prilej cu care Aeroportul Internaţional Iaşi anunţă găzduirea unui eveniment de mare amploare în aviaţie. Workshopul, cu titlul IMPLEMENTATAREA REGULAMENTULUI (UE) 139/2014. PROCESUL DE CONVERSIE A CERTIFICATULUI DE AERODROM, se va desfăşura la IAŞI în perioada 13-15 septembrie 2016.
 

Evenimentul va fi organizat de Aeroportul Iaşi, cu coordonarea Autorităţii Aeronautice Civile Române (AACR) şi sub egida Agenţiei Europene pentru Siguranţă (EASA). Întâlnirea de lucru va fi susţinută de specialişti în domeniul aviaţiei şi se va bucura de participarea consistentă a aeroporturilor regionale europene şi a autorităţilor din ţările membre.

 

În cadrul acestui workshop, reprezentanţii Agenţiei Europene pentru Siguranţă (autoritatea de decizie şi reglementare în aviaţia europeană) vor face schimb de opinii şi experienţă cu ceilalţi participanţi şi vor prezenta recomandări de bună practică menite să faciliteze tranziţia aeroporturilor la certificarea europeană, urmând etapele necesare asigurării conformării cu cerinţele Regulamentului (UE) nr.139/2014 de stabilire a cerinţelor tehnice şi a procedurilor administrative referitoare la aeroporturi, în temeiul Regulamentului (CE) nr.216/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului.

 

Marius BODEA, Preşedintele C.A. al Aeroportului Internaţional Iaşi: „Faptul că un un astfel de eveniment va fi găzduit de Aeroportul Iaşi ne onorează foarte mult, înseamnă o nouă recunoaştere a eforturilor pe care le-am depus în toţi aceşti ani pentru a ne consolida poziţia inclusiv pe piaţa internaţională. Iar acest lucru a fost posibil prin efortul continuu de a explora noi posibilităţi de dezvoltare, planurile noastre de extindere şi modernizare urmând să se concretizeze în următorii ani. În 2015 aeroportul nostru a ajuns la Montreal (Canada), la masa marilor jucători ai lumii din domeniul aeronautic, la cel mai mare forum mondial de aviaţie organizat de ICAO, unde am prezentat povestea noastră de succes. Anul acesta vor veni la Iaşi, la workshopul EASA, reprezentanţi ai industriei aviatice şi ai autorităţilor internaţionale. Va fi, aşadar, o întâlnire la nivel înalt, iar asta înseamnă că suntem un exemplu de conformare cu cerinţele europene în domeniu. Evenimentul din septembrie, organizat de Aeroportul Iaşi, sub egida EASA, este o oportunitate în plus de a pune în valoare oraşul nostru, un reper de istorie şi cultură, cu potenţial însemnat de dezvoltare economică”.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments