Deţinuţii de la Penitenciarul Giurgiu au dat foc obiectelor aflate în celulă. Incidentul vine după ce, în urmă cu 2 zile, şi în penitenciarul Rahova a avut loc un incendiu, în urma căruia un deținut și-a pierdut viața.
O nouă alarmă a fost înregistrată la Administrația Națională a Penitenciarelor. După incendiul provocat la închisoarea Rahova, gardienii de la Giurgiul au raportat un incident asemănător.
Mai mulți deținuți ce își execută pedepsele în Penitenciarul Giurgiu au dat foc unor obiecte aflate în celulă. Spiritele s-au calmat abia după intervenţia în forţă a gardienilor.
Condamnații erau nemulțumiți de condițiile de detenție şi au ales să protesteze într-un mod violent.
Aceştia au imitat gestul deținutului de la Penitenciarul Rahova, care a incendiat zece saltele. Bărbatul a ajuns la spital, unde a și murit din cauza arsurilor. Tot la spital au ajuns şi 11 angajaţi ai Penitenciarului Rahova care au intervenit pentru a stinge flăcările şi pentru a-l imobiliza pe deţinutul care le-a provocat.
(Sursa: b1.ro)